Spitalul din Suceava, închis din cauza coronavirusului. 52 de cadre medicale, infectate

1-disperare-la-suceava-spitalul-inchis-din-cauza-coronavirusului-ce-se-intampla-cu-pacientii

Spitalul de Urgență din Suceava a fost închis după ce 52 de cadre medicale au fost diagnosticate cu coronavirus iar doi pacienți au murit din cauza COVID-19.

Situația se agravează de la o oră la alta la Spitalul Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Rezultatele testelor sosite luni arată că alte 25 de cadre medicale au virusul COVID-19. În acest fel, bilanțul negru ajunge la 52 de cadre medicale, ceea ce arată proporțiile situației. Practic, într-o singură zi aproape că s-a dublat numărul cazurilor de medici și asistenți medicali în cazul cărora s-a confirmat îmbolnăvirea cu noul coronavirus”, scrie Monitorul de Suceava.

„Dintre noile cazuri confirmate cele mai multe sunt de la Secția de Cardiologie, mai exact 7 persoane, apoi urmează Medicina Internă cu 5 cazuri, în timp ce la Boli Infecțioase și Gastro sunt câte 3 cazuri de îmbolnăvire. Celelalte cadre medicale diagnosticate cu COVID-19 sunt de la Dializă, Neorologie, ORL, UPU și ATI”, anunță publicația.

 

„Am luat decizia ca la Spitalul Județean Suceava să intre în izolare toți medicii, să fie dezinfectat 48 de ore. Va deveni un spital COVID-19. Acolo vor fim detașați medici din zonă, de la spitalele din județ și de la spitale din alte județe”, a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru, într-un microinterviu acordat Digi 24.

Conducerea spitalului susține că nu are nicio vină pentru această situație și că a achiziţionat toate materialele de protecţie pe care le-a găsit pe piaţă, dar că unii furnizori nu au mai răspuns, iar alţii au reziliat contractele, pentru că nu mai aveau de unde să se aprovizioneze.

Potrivit acestora, în secţia Boli Infecţioase au fost asigurate permanent combinezoane de protecţie pentru personalul de intervenţie la cazurile suspecte şi confirmate cu COVID-19.

«Din păcate, ne-am confruntat atât cu cazuri nedeclarate în privinţa istoricului de călătorie sau a contactelor cu persoane venite din zone de risc, cât şi cu o criză mondială în ceea ce priveşte echipamentele de protecţie, situaţie care nu este specifică Spitalului Judeţean Suceava, ci tuturor spitalelor din lume, la această oră. Nu a fost neglijenţă din partea noastră, am făcut tot ce am putut şi am achiziţionat toate materialele de protecţie pe care le-am găsit pe piaţă”. a transmis spitalul județean Suceava într-un comunicat remis presei luni dimineață.

Luni, bilanțul infectărilor cu coronavirus în România a ajuns la 576, cu 143 de cazuri noi, potrivit raportării oficiale transmise presei de Grupul de Comunicare Strategică, cel cel mai mare număr de îmbolnăviri în 24 de ore de la apariția crizei de coronavirus.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 5 și 76 de ani.

La terapie intensivă, în acest moment sunt internați 15 pacienți, din care 7 în stare gravă.

Добавить комментарий