Spitalul Groazei

1(378)

Spitalul de psihiatrie din Cernăuţi aminteşte de scene din filme horror

1(378)Condiţiile în care se află pacienţii Spitalului regional de psihiatrie au devenit cap de afiş nu doar pentru mediile locale. Subiectul a fost investigat şi de jurnalişti de la canalele centrale de televiziune. Scandalul s-a iscat după vizita unor voluntari din Canada efectuată la acest spital. Cele constatate şi văzute i-au îngrozit pe canadieni. Potrivit voluntarilor teritoriul Spitalului bagă în sperieţi vizitatorii, care au impresia că au nimerit în taberele de concentrare staliniste. 

Clădirile Spitalului de psihiatrie sunt situate pe un teritoriu imens. Aici se tratează un număr mare de pacienţi, iar în ultima pe­rioa­dă şi participanţi la Opera­ţiunea antiteroristă care suferă de sindromul de stres post-traumatic. Voluntara canadiană Antonina Kumka spune că a avut o stare de şoc după ce a vizitat acest aşezământ medical.
“Am mai văzut spitale oribile. Dar ceea ce am văzut aici este pentru prima oară. Pereţi dărăpănaţi, uşi vechi, paturi de peste o sută de ani, saltele din care au rămas doar bucăţi. Statul alocă 6 grivne pe zi pentru alimentaţia pacienţilor, iar personalul Spitalului aduce de acasă produse alimentare pentru bolnavi”, scrie A. Kumka pe pagina de Facebook.
1(379)Spitalul de psihiatrie din Cernăuţi aminteşte de scene din filme horrorPotrivit voluntarei, într-o singură cameră sunt trataţi 30 de pacienţi! Pentru ei există doar o singură cabină de duş, care poate fi folosită doar de două ori pe săptămână. Pe cont propriu personalul medical a reparat grupurile sa­nitare. Camerele unde sunt trataţi participanţii la Operaţiunea antiteroristă sunt ceva mai îngrijite graţie contribuţiei antreprenorilor locali. Peste tot e duhoare şi umed peste tot, mai spune A. Kumka.
1(380)În schimb, medicii de la acest aşezământ medical spun că informaţiile prezentate sunt parţial neadevărate, pentru că încăperile se află în reparaţii şi unele schimbări pozitive au, totuşi, loc. Orice s-ar spune, imaginile alăturate vorbesc de la sine.

Добавить комментарий