Stadiul amenajării Casei Memoriale «Aron Pumnul» – subiect de interpelare adresată Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

image-0-02-05-050cdf766929c42330dfa72de8021af12605e392877b531bce509a9364adda09-V1-1024x768

Deputatul român Dumitru Oprea a adresat Departamentului pentru Românii de Pretutindeni o solicitare legată de stadiul în care se află amenajarea Casei Memoriale «Aron Pumnul» din Cernăuţi ( Ucraina) transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.

«În vederea păstrării, dezvoltării şi afirmării identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a românilor din vecinătate, din emigraţie şi din diaspora de mobilitate, fosta guvernare promitea multe. Astfel, la capitolul Politici pentru comunitățile istorice, se prevedea amenajarea Casei Memoriale ‘Aron Pumnul’ din Cernăuţi şi organizarea unui muzeu în memoria lui Mihai Eminescu şi Aron Pumnul. Cu toate acestea, cu ocazia unor evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri, numeroase personalităţi ale lumii culturale şi academice au ridicat problema Casei Aron Pumnul, care se află într-o stare avansată de degradare», a declarat parlamentarul român.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a solicitat informaţii despre organizarea muzeului din cadrul Casei Memoriale «Aron Pumnul» şi ce sume au fost alocate pentru acest proiect.

Добавить комментарий