SUA își dorește soluționarea conflictului din Donbas

SUA ucraina criza

SUA ucraina crizaAutorităţile Statelor Unite preconizează să intensifice eforturile privind soluţionarea conflictului ucrainean. SUA se aşteaptă ca pe viitor să apară noi oportunităţi de soluţionare a celor mai mari conflicte din lume, a declarat secretarul de stat american, John Kerry, citat de Rador.
„Pe parcursul următoarelor luni ne aşteptăm să apară noi oportunităţi de depăşire a provocărilor din zone cum ar fi Ucraina, Afganistan, America Centrală, Columbia, Cipru, Libia, Sudanul de Sud, Burundi”, a mai spus Kerry. Secretarul de stat american a subliniat că SUA nu-şi face iluzii atunci când este vorba de depăşirea acestor conflicte care sunt destul de complicate, fiind dispuse să le depăşească, inclusiv pe motiv că soluţionarea lor ar corespunde intereselor Washingtonului. Potrivit afirmaţiilor secretarului de stat american, aliaţii şi partenerii sunt dispuşi să sprijine SUA în acest proces. „SUA participă activ în soluţionarea multor aspecte importante din numeroase zone ale lumii”, a mai declarat Kerry.

Добавить комментарий