Suflet luminos ca soarele dimineții

Screenshot_1

Cu prilejul aniversări a 155-a a nașterii Olgăi Kobyleanska, la Teatrul din Cernăuți, care poartă numele acestei vestite scriitoare ucrainene, a avut loc premiera spectacolului „Suflet matinal”.

Autorul piesei și regizorul spectacolului, Vasyl Vovkun, artist al poporului din Ucraina, a menționat la conferința de presă din preajma premierei:

– Am scris piesa cu circa treizeci de ani în urmă, în baza jurnalelor scriitoarei, care nici până acum nu au fost publicate. La fel și piesa, după ce am reușit s-o public în ziar, a stat în sertar mult timp. M-a mirat mult propunerea care mi s-a făcut din partea Teatrului cernăuțean. Am fost nevoit să revăd piesa, să prezint mai dinamic unele momente, să accentuez atmosfera vieții intelectualității de atunci, a reprezentanților ei: scriitorilor Vasyl Stefanyk, Lesea Ukrainka, Osyp Makovei, Evhen Ozarkevyci, membrilor familiei Kobyleanski. În procesul montării piesei a intervenit și regizorul Taras Rozniak. Am păstrat limba scriitoarei, de pe scenă ea sună în plina-i frumusețe.

Pentru regizorul Taras Rozniak punerea în scenă a piesei „Suflet matinal” este un fel de debut:

– Drept laitmotiv al spectacolului servește o singură frază a Olgăi Kobyleanska: „Oare sunt fericită?”. Aceasta mi-a trezit unele îndoieli, apoi interes, pasiune și, în cele din urmă, satisfacție. Ca muzician și regizor sunt mulțumit de faptul că în decursul întregului spectacol răsună muzica vie – la pian sunt interpretate piese îndrăgite de scriitoare. Este contribuția pianistei Lilia Holomeniuk de la Filarmonica cernăuțeană.

În rolul Olgăi Kobyleanska s-a produs artista Ksenia Karol:

– Asemănarea exterioară cu Olga Kobyleanska, fapt sesizat de mai multe persoane, pentru mine a fost prea puțin la crearea pe scenă a chipului scriitoarei. Pentru a pătrunde în lumea ei interioară, m-am consultat cu colaboratorii științifici de la Muzeul „Olga Kobyleanska”, am citit corespondența ei. Mi s-a creat impresia că m-am pomenit pe țărmul oceanului, adânc și imens, care este creația și personalitatea scriitoarei Olga Kobyleanska.

După cum a conchis directorul teatrului, Iuri Marceak, cu acest spectacol este continuată galeria de portrete a scriitoarei, creată de trupa cernăuțeană în ultimii ani. Este o întregire a chipului Femeii, aspirațiile căreia își găsesc răsunet în inimile contemporanilor noștri.

Olena CEAIKA

Добавить комментарий