Sunt clasificate drept cele mai înspăimântătoare locuri de pe Glob. Ucraina, în top

slide_298363_55118

Nici cei mai curajoși oameni nu se aventurează în anumite locuri de pe Pământ. Fie că reprezintă amintirea unei tragedii sângeroase, fie că se observa fenomene supranaturale sau, în trecut, s-au petrecut evenimente de-a dreptul înspăimântătoare, aceste locuri generează un sentiment de spaima chiar și celor mai puternice persoane. Dacă totuși vrei să transformi experiența turistica într-un prilej de a simți fiori pe spate, atunci ar trebui să mergi în aceste locuri.

Satul în care s-au scris câteva pagini din istoria Franței: Oradour-sur-Glane

Situat în partea central-vestica Franța, Oradour-sur-Glane este un sat mic care a fost păstrat ca muzeu memorial pentru a aminti de atrocitățile care au avut loc în timpul ocupației germane.

oradour-sur-glane-1635802_960_720

 

„Imperiul morții”: Catacombele din Paris, Franța

Pe acest tărâm pot pași doar cei care au curajul să sfideze avertismentul de la intrare: Oprește-te! Aici este Imperiul Morții!». Situata la 20 de metri sub pământ, aceasta catacomba este una dintre cele mai mari și înspăimântătoare din lume. Având o lungime de aproximativ 200 de km, aceasta «găzduiește» aproximativ 6 milioane de morți. Motivul pentru care multe persoane și-au pierdut viața aici este reprezentat de complexitatea și lungimea acestuia. Construit ca un labirint, oamenii nu au mai găsit ieșirea și s-au stins din viata. Osemintele sunt așezate unele peste altele pe rafturi, brațe la brate, picioare la picioare, cranii la cranii.

catacombs-901362_960_720 slide_298363_55118

Iadul pe Pământ: Lagărul de concentrare Auschwitz, Polonia

Situat în sudul Poloniei, în acest lagăr de concentrare și-au pierdut viața cel putin 1,1 milioane de prizonieri, în mare parte evrei. Evenimentele petrecute aici dau fiori oricărui călător care pășește pe acest teren încărcat de suferință. Condițiile de viața din lagăr au fost extrem de brutale, iar cei care nu au fost uciși în camerele de gazare, au murit de foame, din pricina bolilor infecțioase sau a experimentelor medicale inumane. De asemenea, s-au remarcat și execuții individuale.

slide_298363_55119

Tărâmul înspăimântător, dar sacru și venerat: Dealul Crucilor, Lituania

Situat la aproximativ 12 km la nord de orașul Siauliai, din nordul Lituaniei, pe Dealul Crucilor se remarca peste 500.000 de cruci aduse încă din secolul al XIV-lea, de pe vremea Cavalerilor Teutoni. Chiar dacă este într-adevăr înfricoșător, acesta constituie un loc unic de pelerinaj pentru catolici.

slide_298363_55120

Locul unde domnește paranormalul: Castelul Leap, Irlanda

Considerat a fi unul dintre cele mai bântuite castele din lume, edificiul medieval are în spate o istorie sângeroasă, având în vedere cât de multi oameni au fost ținuți prizonieri și executați în secolul al XIII-lea. Se spune ca este bântuit de foarte multe spirite, inclusiv de o entitate supranaturala violenta cunoscută sub numele de Elemental, aceasta putând fi recunoscuta după mirosul de carne putrezită și sulf.

slide_298363_55121

Zona unde spiritele nu își găsesc liniștea: Aokigahara, Japonia

Cunoscută și drept pădurea în care oamenii merg sa se sinucidă, Aokihagara este clasificata drept cel mai blestemat loc din Japonia. Statistic, aici au loc aproximativ 100 de sinucideri pe an, prin strangulare. În legendele japoneze se menționează ca spiritele celor morți prin violenta nu-și pot găsi liniștea și nu pot trece în altă lume. În mentalul colectiv s-a încetățenit ideea ca spiritele rămân intre cele doua lumi.

slide_298363_55122

Orasul fantoma Pripyati

Situat în nordul Ucrainei, Pripyati este orașul în care a avut loc dezastrul de la Cernobil pe 26 aprilie 1986. Chiar dacă în timpul accidentului, cunoscut acum ca cel mai grav accident de centrala nucleară din istoria omenirii, 31 de oameni și-au pierdut viaţa, efectele pe termen lung, cum ar fi cancerul și deformări sunt încă contabilizate și astăzi. Chiar dacă statisticile variază, milioane de oameni au fost afectați de tragedie.

slide_298363_55123

Locul unde domneste un mister macabru: Hotelul Stanley, Colorado

Situat în Estes Park, Colorado acesta este unul dintre cele mai celebre hoteluri bântuite. Se spune ca în camera 418 se înregistrează cel mai mult o activitate paranormala. Potrivit legendei, acesta ar fi bântuit de Flora Stanley, soția proprietarului, căruia îi place să cânte la pian noaptea târziu.

slide_298363_55124

Lăcașul lui Dracula, un monument istoric impunător: Castelul Bran

Castelul Bran este clasificat de multe publicații internaționale ca fiind unul dintre cele mai înfricoșătoare castele din lume. Fără îndoială, legenda lui Dracula este principala atracție a castelului, remarcându-se o potrivire cu toate stereotipurile din cultura populară în ceea ce privește reședință Contelui Dracula de la poziționare și mediul înconjurător, până la scările care urca spre castel, ce par desprinse din faimosul roman al lui Bram Stoker publicat în 1897: „Dracula”. În plus, faptul ca celebrul film „Interviu cu un vampir” a fost parțial filmat la Bran nu a făcut decât sa consolideze asocierea dintre Dracula și castel.

slide_298363_55125

Добавить комментарий