Surpriza săptămânii. Moldova face un egal cu Rusia în deplasare

surpriza saptamanii moldova

surpriza saptamanii moldovaRusia trece printr-un moment extrem de greu la nivel de echipă naţională. În preliminariile Euro-2016 a fost 1-1 cu Moldova, la Moscova! Ruşii au avut un meci mult mai greu decât se aşteptau, în faţa unei echipe extrem de bine organizate, care a pus rareori probleme în atac, dar care a închis culoarele perfect în faţa unui adversar lipsit de imaginaţie.

La pauză s-a intrat cu scor alb, 0-0. Abia în repriza a doua au apăsat gazdele acceleraţia, în faţa celor 50.000 de spectatori prezenţi la meci. Iar Rusia părea că se va instala în fruntea grupei G, după ce Dzyuba a deschis scorul din penalty, în minutul 73, la un fault aproximativ comis în propria suprafaţă de pedeapsă de fundaşul Golovatenko. Portarul Cebanu nu a avut ce face la execuţia rusului. Doar că bucuria lui Capello a durat doar 60 de secunde, deoarece fundaşul Alexandru Epureanu a adus egalarea cu o execuţie de zile mari, care a redus la tăcere fanii prezenţi în arenă. A fost al 8-lea gol marcat la naţională de apărătorul lui Istanbul BB. Până la final, Rusia a încercat să revină la conducere, dar gazdele n-au mai avut nicio ocazie mare, moldovenii au tras de timp foarte eficient şi scorul final a fost 1-1.

Добавить комментарий