„Țărăncuța” de la Marșinți i-a încântat pe Lvoveni

Screenshot_1

În regiunea noastră s-a aflat un grup de lucrători ai culturii din regiunea Lviv pentru a face schimb de experiență. Ei au poposit și la Marșinți, satul de baștină a legendarei Sofia Rotaru. Oaspeții au fost însoțiți de primarul Comunității Teritoriale Unite Noua Suliță, doamna Maria Nicorici, și de starostele de Marșinți, domnul Gheorghe Nichitovici. În pragul Muzeului satului oaspeții au fost întâmpinați cu pâine și sare de către membrele Ansamblului vocal „Țărăncuța”, vestit în regiune și peste hotarele ei – în Moldova și România.

– Doamna Maria Ștefanesa le-a povestit oaspeților despre istoria satului nostru, iar Ansamblul „Țărăncuța” a interpretat câteva cântece în română și ucraineană, ne-a informat solista și autoarea cântecelor pentru acest minunat colectiv, doamna Sofia Roșca. Ea este și meșterița care a cusut cinci complete de costume populare pentru întregul ansamblu. Lucrătorii culturii din Lviv au rămas încântați de cântecele și costumele noastre. Ei nu au văzut așa ceva nicăieri, afirmând că nu numai Ansamblul „Țărăncuța” merită titlul de „colectiv popular”, ci și fiecare artistă amatoare în parte.

Добавить комментарий