Ţările care produc cei mai mulţi bani pentru cetăţenii lor

money-3090724_1920

Multe din cele aproape 200 de state care există în lume produc miliarde sau chiar trilioane de dolari, dar care dintre ele au cei mai bogați cetățeni.

Fondul Monetar Internațional realizează în fiecare an un index al celor mai bogate țări din lume, în funcție PIB per capita, care evaluează puterea de cumpărare a cetățenilor, luând în calcul valoarea monedei naționale, costul bunurilor de strictă necesitate, dar și puterea economică a statelor în relația cu alte țări.

Analiza relevă faptul că pe primele locuri în clasamentul puterii de cumpărare a cetățenilor se regăsesc țările mici, cu o populație mică și un PIB mic, comparativ cu giganții economici cu cel mai mare PIB din lume, ca SUA, China sau Germania.

Potrivit indexului FMI, țările cu cel mai ridicat PIB per capita se încadrează în două categorii: fie sunt țări cu rezerve bogate de petrol și gaze naturale, cum ar fi Brunei și Qatar, fie au sisteme financiare și bancare foarte dezvoltate, care impulsionează creșterea economică, cum este cazul Elveției, Luxemburgului sau Irlandei.

Topul celor mai bogate țări din lume, în funcție de PIB per capital:

1.Qatar (124.930 dolari). Populația Qatarului este de aproximativ 2,27 milioane de cetățeni și, în ciuda prabușirii prețului petrolului în anii anteriori, este în continuare cea mai bogată țară din lume.

2.Luxemburg (109.190 dolari). Cei 600.000 de locuitori au statului european sunt pe locul al doilea în topil celor mai bogați din lume, ca urmare a industriei financiare foarte dezvoltate, care creează joburi de calitate și foarte bune plătite.

3.Singapore (90.530 dolari). Statul asiatic a avut o creștere economică susținută și constantă în ultimii ani, astfel că cei 5,6 milioane de singaporezi au ajur pe locul al treilea la nivelul PUB-ului per capita, în special ca urmare a dezvoltării masive a industriei electronicelor.

4.Brunei (76.740 dolari). După ce s-a confruntat cu o scădere a PIB-ului în anii 2016, ca urmare a scăderii prețului petrolului, în 2017 și-a revenit, iar averea celor 400.000 de cetățeni ai statului arab a început din nou să crească. Aproape 90% din veniturile Bruneiului provin din exporturile de petrol și gaze.

5.Irlanda (72.630 dolari). Irlanda a fost una dintre țările din UE la un pas de a intra în faliment, în timpul crizei datoriilor din urma cu 10 ani. În prezent, este una dintre țările cu cea mai spectaculoasă revenire economică, în special datorită investiților străine masive pe care le-a atras. Majoritatea giganților americani – Facebook, Amazon sau Google, își au sediile centrale pentru Europa în Irlanda.

6. Norvegia (70.590 dolari). Cei milioane de norvegieni sunt pe locul al cincilea mondial în topul celor mai bogați, ca urmare a rezervelor bogate de petrol și gaze naturale. Deși prețurile au scăzut în ultimii ani, “petrodolarii”, cum sunt numite veniturile din exporturile de petrol, sunt strânși într-un fond suveran de investiții, care îi investește și care a depășit recent un trilion de dolari, devenind astfel cel mai mare fond suveran din lume.

7.Kuwait (69.670 dolari). Emiratul cu 4 milioane de locuitori produce cei mai mulți bani din exporturile de petrol și gaze, chuiar și în condițiile scăderii masive a prețurilor.

8.Emiratele Arabe Unite (68.250 dolari). Emiratele satu pe una dintre cele mai mari rezerve de petrol a lumii, ceea ce se vede și în nivelul de trai al celor peste 10 milioane de cetățeni.

9.Elveția (61.360 dolari). Cu o populație de 8 milioane de cetățeni, Elveția este un paradis bancar. Celebră în întreaga lume pentru sistemul său financiar și banca și pentru moneda extrem de stabilă, Elveția este una dintre cele mai bogate țări ale Europei.

10.Hong Kong (61.020 dolari). Cu o economie care a avut de suferit în ultimul an, orașul-stat este în continuare unul dintre cele mai bogate. Comerțul și turismul sunt principalele surse de venituri ale statului.

Добавить комментарий