Te deplânge întreaga Bucovină, iar Codrii Cosminului fiindu-ţi aproape (Funeraliile lui Dumitru Covalciuc)

26026099_172073726858943_6326951738427516473_o

Câteva sute de persoane au venit vineri, 29 decembrie, în curtea Bisericii „Nașterii Maicii Domnului” din Oprișeni pentru a lua parte la funeraliile președintelui Societății „Arboroasa” Dumitru Covalciuc, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai comunității românești din Ucraina.

Proeminenta personalitate a spiritualității românești care și-a dedicat întreaga viață cercetării istoriei Bucovinei, promovării și valorificării folclorului românesc din regiunea Cernăuți, cinstirii patrimoniului național moștenit de la înaintașii săi, a fost condus pe ultimul drum de un cortegiu de câteva sute de persoane — rude, prieteni, colegi sau simpli cetățeni, după care a urmat slujba funerară săvârșită de un sobor de preoți.

Ulterior, sicriul cu trupul neînsuflețit al istoricului Dumitru Covalciuc a fost înmormântat în cimitirul din satul natal.

Biografia lui Dumitru Covalciuc este drept un model de curaj, sacrificiu, nobleţe, dăruire şi modestie în susținerea permanentă a demersurilor comunității românești. Conştient de misiunea încredinţată, a fost prezent în viaţa românilor din regiune Cernăuți, s-a implicat în multiple activităţi culturale, s-a îngrijit cu demnitate și devotament de tezaurul valorilor bucovinene, lăsându-ne o prețioasă zestre culturală. Dumitru Covalciuc a fost şi va rămâne un model de luptător pentru valorile românești, un cercetător, jurnalist, folclorist şi scriitor de neînlocuit.

Dumnezeu să-l odihnească în lumea drepților, condoleanțe familiei şi prietenilor!

Fotografii de Nicolai Paulencu și Nicolae Hauca

VIDEO: Nicolae Hauca

26172029_172072783525704_8062892899935845735_o  26114660_172072903525692_6647592935643489274_o 26173124_172073006859015_3138111470967796517_o 26171928_172073026859013_8178219838534977999_o 26172025_10209874728256426_6369347622361640565_o 26060377_10209874732896542_315924484655631419_o 26060235_10209874731376504_2721267620918328416_o 26114373_172073010192348_1703538364631961308_o 26172796_172073063525676_6828824826652436137_o 26060297_172073143525668_9118696972769410261_o 26170168_172073153525667_6396053233567086300_o 26198523_172073203525662_5473809935120474948_o 26063657_172073243525658_8850278934689943851_o 26171770_10209874757577159_3896504571811956732_o 26060376_10209874753817065_3839220478703438565_o 26172813_172073303525652_3639592225338420306_o 26173085_172073346858981_4651161251919713197_o 26114324_10209874768737438_2958404188985746216_o 26171817_10209874760257226_3151802447947323583_o 26060007_10209874763017295_2699181850739313579_o 26172585_10209874756737138_8624108952331936411_o 26116251_10209874774097572_3745968766973590717_o 26060025_10209874755617110_7969976232031986056_o 26025954_10209874767217400_3033365883759319886_o 26026176_10209874778057671_1124622634443416973_o 26063230_10209874762657286_1821991688578799933_o 26060411_10209874766137373_5744088606694202423_o 26171502_172073823525600_1491059309839481859_o 26173095_172073876858928_7268211215051507096_o (1) 26173056_172073616858954_1551173631626440819_o 26060416_172073530192296_8782362960339146397_o  26060433_10209874772857541_3597917262294668719_o 26173018_10209874775577609_1998711263246688329_o 26060409_10209874777057646_8448923747025094588_o

Добавить комментарий