Procurorii consideră că arendarea terenului Rezervației ornitologice „Ciortoria”, mai numit „Lacul Lebedelor”, este ilegală și cer anularea acesteia. Aproape întregul său teritoriu este acum folosit pentru piscicultură, a comunicat Procuratura regională din Cernăuți.
Procuratura accentuează că în 1999 Rezervația ornitologică de importanță locală „Ciortoria” a fost înființată pe teritoriul a 6-7 iazuri din satul Ciortoria pentru a păstra populațiile de păsări acvatice și alți reprezentanți ai ornitofaunei, incluși în „Cartea Roșie”. „Rezervația este unul dintre puținele locuri de iernare în masă a lebedelor mute din vestul Ucrainei și singurul loc de cuibărit pentru lebedele mute din Bucovina și ținutul Subcarpatic”, explică oamenii legii.
Procurorii au constatat că, în 2005, pe cea mai mare parte a teritoriului rezervației a fost formată o parcelă de teren de peste 50 de hectare în scopuri piscicole și a fost dată în arendă unei societăți agricole. În consecință, parcela de teren, care, potrivit procuraturii, se suprapune aproape complet cu zona protejată și este utilizată pentru piscicultură, ceea ce contravine cerințelor privind utilizarea terenurilor rezervației naturale.
Procurorii au intentat acum un proces împotriva transferului ilegal al parcelei de teren.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com