Teroare pentru beneficiarii de subvenții. Statul va tăia ajutoarele sociale

Screenshot_1

Majorarea tarifelor la utilități ar putea scoate lumea la proteste în masă. Guvernul a anunțat deja scumpirea prețurilor la energie, iar vicepreședintele Băncii Naționale, Dmytro Sologub, declară că până la sfârșitul anului 2018 tarifele la gazele naturale vor crește cu încă 25%. Situația este agravată de faptul că cetățenii ucraineni au început să primească scrisori prin care sunt înștiințaţi că statul refuză alocarea de subvenții la utilități. Motivul pentru care a început campania de reducere a numărului beneficiarilor de subvenții este evident: bugetul țării nu poate face față acestor cheltuieli uriașe. În 2014, beneficiari de subvenții au fost 1,3 milioane de cetățeni, în 2016 – 6 milioane. În ultimul sezon de încălzire erau aproximativ 7 milioane de beneficiari de subvenții, iar în aceste scopuri din buget au fost alocate 100 miliarde grivne.

În aceste condiții au fost stabilite reguli mult mai severe pentru obținerea subvenției. Astfel, șomerii care nu sunt la evidența Serviciului de ocupare a forței de muncă, vor fi privați de subvenții. Potrivit Ministerului Politicii Sociale, în Ucraina există 1,5 milioane de astfel de persoane. „Toate persoanele apte de muncă care doresc să primească subvenții, dar nu sunt angajate oficial în câmpul muncii trebuie să se înregistreze la Serviciul de ocupare a forței de muncă”, a declarat ministrul Politicii Sociale, Andrii Reva. Dar 1,5 milioane de refuzuri nu este o cifră suficientă. Ministrul Reva afirmă că numărul beneficiarilor de subvenții ar trebui redus cu aproximativ 4 milioane de persoane. Doar în acest caz, statul va putea să planifice bugetul pentru anul următor. În caz contrar, acest buget va fi imposibil de îndeplinit.

Conform noilor reguli de alocare a subvențiilor, vor fi luate în considerare nu numai veniturile cetățenilor, ci și cheltuielile. Așadar, dacă în ultimii cinci ani cetățeanul a cumpărat o mașină, statul poate refuza acordarea subvenției. În plus, organele de protecție socială interacționează cu Ministerul Afacerilor Interne. Ele au acces la bazele de date ale poliției și serviciului fiscal, pentru a avea o imagine clară cu privire la veniturile cetățenilor. Dacă sunt descoperite venituri nedeclarate, cetățenii vor trebui să întoarcă statului subvențiile obținute în anii precedenți, iar pentru întârzierea achitării plăților comunale vor fi calculate penalități. Paradoxul constă în faptul că în Ucraina există într-adevăr o mulțime de oameni care lucrează în umbră – salarii în plicuri, muncă în străinătate sau afaceri neînregistrate. Evident, mulți dintre ei sunt în stare să plătească tarifele la utilități. Dar printre potențialii beneficiari de subvenții sunt și foarte mulți ucraineni cu venituri modeste, iar numărul acestora se ridică la milioane. Care va fi finalul acestei istorii? Experții au două prognoze: ori lumea va ieși la proteste în masă, ori toți săracii din această țară vor muri lent în tăcere. Așadar, vine o toamnă fierbinte, care dă startul campaniei electorale.

Добавить комментарий