„The Guardian” despre pierderile armatei ruse în Ucraina

23 03 2022 IN 3

Capacitatea de luptă a armatei ruse a coborât mai jos de nivelul de 90 la sută în comparaţie cu indicii, fixaţi la începutul invaziei ei în Ucraina. Ocupantul suferă pierderi însemnate în rândul efectivului său, de asemenea, a pierdut o cantitate mare de tehnică şi armament, transmite RBK-Ucraina cu referire la publicaţia „The Guardian”. După cum informează ediţia britanică, referindu-se la un funcţionar înalt din Ministerul Apărării al SUA, trupele ruse suportă pierderi însemnate, dar Federaţia Rusă încă dispune de resurse. Colaboratorul Ministerului american al Apărării a apreciat critic capacităţile Rusiei de a ocupa Ucraina, descriind starea morală, problemele conducerii şi controlului, opunerea recruţilor şi ofensiva care a eşuat în direcţia Kievului. De asemenea, el a menţionat că trupele ruse se confrunta, ca şi anterior, cu probleme de logistică. În cele din urmă, reprezentantul Pentagonului a declarat că Rusia nu şi-a atins scopurile, nu a ocupat localităţile pe care a dorit să le ocupe, precum şi Ucraina.

RBK-Ucraina precizează că de la începutul războiului partea ucraineană a nimicit trei armate de şoc şi o armată aeriană ale inamicului.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий