Topul celor 10 țări europene cu cea mai rapidă scădere a populației

4d8746466b7150a1505a7d3c2b9f5373

Ucraina, Republica Moldova și România se află în topul țărilor care se confruntă cu probleme demografice grave, se arată într-un studiu publicat de Business Insider citat de Rador.

Un loc special în acest studiu este dedicat crizei demografice din Bulgaria. Potrivit studiului, Bulgaria, cea mai săracă membră a Uniunii Europene, este ţara cu cea mai rapidă scădere a populaţiei şi în curând numărul cetăţenilor bulgari va fi comparabil cu cel de după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, considerat devastator. Într-un singur deceniu, populaţia Bulgariei a scăzut cu peste 400.000 de persoane. Se aşteaptă ca Bulgaria să aibă o populaţie de doar 5,4 milioane de persoane în 2050, nu numai din cauza fertilităţii reduse, ci şi din cauza emigraţiei.

Sursa scrie că este deosebit de curios faptul că cele zece ţări cu cea mai rapidă scădere a populaţiei din lume se află în Europa, majoritatea fiind membre ale UE. În acest clasament negativ, în afară de Bulgaria, se mai află Letonia, Ucraina, Croaţia, România, Republica Moldova, Lituania, Polonia, Serbia şi Ungaria. În mod surprinzător, însă, probleme demografice majore au şi unele dintre cele mai populate ţări din lume — SUA, Japonia, Coreea de Sud, Spania, Italia, Regatul Unit. Majoritatea acestor ţări reuşesc să compenseze scăderea natalităţii prin primirea de imigranţi.

Добавить комментарий