Tradiţii populare. Ce nu e bine să dai din casă. Lista obiectelor pe care să nu le împrumuți, conform superstiţiilor

00 Acum Ce să nu dai din casă

Cultura populară arată că nu e bine să dai anumite obiecte din casă. Gestul ar atrage ghinionul sau conflictul.  Cultura populară nu duce lipsă de obiceiuri, tradiții și superstiții legate de obiectele din casă. Când vine vorba de împrumutul obiectelor, superstițiile arată că această metodă poate transfera energiile, fie pozitive, fie negative, de la o persoană la alta.  Împrumutul unui obiect, conform tradiției, poate avea un impact energetic asupra relațiilor, asupra prosperității sau chiar asupra stării de sănătate. Iar dincolo de percepția mistică a obiceiului, împrumutul de obiecte poate genera stări de conflict și sentimente de disconfort.

Ce nu e bine să dai din casă, potrivit superstițiilor.  Superstițiile se leagă de anumite obiecte practice ale casei, care sunt percepute cu un rol mai mult decât utilitar. Cultura populară le promovează drept protectori ai casei, astfel că împrumutul lor nu ar aduce decât interacțiuni și energii nedorite. Iată ce obiecte nu ar trebui să dai din casă, conform tradițiilor populare:

Mătura.  Se spune că dacă dai mătura din casă, atunci îți alungi norocul și prosperitatea. În tradiția românească, mătura este un simbol al curățeniei și al alungării energiilor negative din jurul și din interiorul casei. Dacă împrumuți mătura altcuiva, atunci casa ta devine vulnerabilă spiritelor care o înconjoară. Practic, se consideră că îți alungi protecția.

Cuțitul.  Împrumutul unui cuțit aduce certuri și conflicte între cei implicați, arată tradiția populară. De altfel, în multe culturi, cuțitul este considerat un obiect încărcat cu energie agresivă, care poate „tăia” legăturile armonioase dintre oameni.  În mod simbolic, pentru a evita orice tip de conflict sau discordie, cuțitul trebuie păstrat doar în casă, fără să fie împrumutat în afara ei.

Sarea.  În trecut, sarea era considerată un simbol al purității și al protecției. Din generație în generație s-a perpetuat ideea potrivit căreia sarea ar avea puterea de a proteja casa de spiritele rele, mai ales dacă este pusă în pragul ușii. De aceea, pierderea sau împrumutul sării echivalează cu pierderea protecției spirituale. Mai simplu spus, ca în popor, dacă dai sarea din casă, îți dai și norocul, dar și siguranța. Mai mult, chiar dacă dai sarea cu bunăvoință, gestul poate fi interpretat drept o pierdere a bunăstării.

Apa sau uleiul.  Apa simbolizează viața și emoțiile, iar uleiul are legătură cu prosperitatea. Împrumutul lor poate transfera aceste elemente altcuiva, cel puțin în concepțiile populare.  Ideile legate de împrumutul apei sau uleiului s-au dus și mai departe. Interpretările recente spun că apa împrumutată aduce lacrimi, iar uleiul poate aduce ghinion. Se crede că astfel poți să rămâi sărac din punct de vedere spiritual sau material.

Obiecte pe care să nu le dai cu împrumut .  Obiectele care au o anumită încărcătură, energetică sau personală, sunt cele pe care nu ar trebui să le dai cu împrumut. Interpretările legate de împrumutul lor duc către atragerea ghinionului sau către menținerea unei energii nefaste în jurul tău.

Hainele personale: Hainele sunt considerate purtătoare ale energiei persoanei care le poartă. Împrumutul lor poate crea un schimb energetic nedorit. Cum ar fi preluarea ghinionului sau a stărilor emoționale ale purtătorului original.

Bijuteriile: Sunt considerate obiecte încărcate energetic foarte puternic, mai ales de energii din sânul familiei, dacă ne raportăm la bijuteriile personale. Pierderea bijuteriei împrumutate sau purtarea ei de către altcineva poate slăbi legătura cu rădăcinile tale.

Banii:  Împrumutul banilor în zile nefaste, fără a primi înapoi ceva simbolic, este considerată o practică de transfer al norocului tău către altcineva. Această superstiție poate crea sentimentul de pierdere sau de stagnare financiară.

Superstiții vechi legate de casă și de obiectele din ea.  Există în continuare o serie de superstiții foarte populare și încă respectate, chiar și în prezent. Acestea au, de asemenea, legătură cu ghinionul sau cu anumite tipuri de energii negative.

Oglinda spartă aduce șapte ani de ghinion: Obiectul este văzut drept un mediu prin care poți să îți vezi sufletul cu adevărat. Spargerea oglinzii ar rupe, practic, un flux benefic de energie și ar atrage ghinionul.

Așezarea unei potcoave la ușa casei: Potcoava este simbolul norocului și al protecției. Așezarea ei la ușă este o practică care se păstrează și în zilele noastre, mai ales la casele din mediul rural.

Ferestrele deschise noaptea: Se crede că spiritele rele pot intra în casă. De aceea, ferestrele trebuie să rămână închise pe tot parcursul nopții. (Lovedeco.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий