„Traducerile în engleză ne fac cunoscuți dincolo de confortul nostru mioritic”

Screenshot_5

Daniel Ioniță este românul din Australia care propagă cultura neamului său în rândurile vorbitorilor de engleză. În recentul volum „Basarabia Sufletului Meu”, apărut la Editura „MediaTon” din Toronto (Canada) cu susținerea Academiei Româno-Australiană pentru Cultură din Sydney, a fost inclusă în versiunea engleză poezia „Limba noastră” de poetul basarabean, Alexei Mateevici.

Cu acest prilej, folosindu-mă de rețelele de socializare, i-am solicitat domnului Daniel Ioniță răspunsul la următoarea întrebare:

– Domnule Daniel Ioniţă! Din ce motive aţi tradus în engleză imnul limbii române, scris pe vremuri de restrişte de basarabeanul Alexei Mateevici? În ce măsură vorbitorii de engleză pot înţelege durerea poetului basarabean?

Și iată răspunsul primit:

– Vorbitorii de limbă engleză pot înțelege poezia lui Alexei Mateevici în aceeași măsură în care noi, vorbitorii de limbă română îl înțelegem pe Shakespeare (cu sonetele și teatrul lui din Anglia secolului 16), sau Psalmii – transcriși din cânturile de durere ale unui neam evreu în captivitatea babiloniană, etc. etc. etc. Marile teme, marile dureri vor avea rezonanțe universale. Mateevici e un poet excepțional, iar această poezie este de geniu. Durerea lui are rezonanțe în durerea oricărui neam apăsat la un moment sau altul al istoriei sale. Sigur, nuanțele vor fi altele la tibetani – ca exemplu – decât la basarabeni, dar fondul simțirii acestei apăsări este universal – rezonanța este similară, la baza ei. De unde și apelul pe care-l avea Mateevici. Orice mare poet, orice poezie importantă produce reflecții în care oricine de pe planeta aceasta își poate recunoaște o parte din fizionomia sufletească, o fărâmă din gama simțirilor posibile.

Am mai întâlnit și argumentul că doar noi, românii, îl putem percepe pe Eminescu. Nimic mai fals. Cei ce susțin asta fac dovadă de aroganță pe deoparte, și de minimalizarea lui Eminescu (un spirit universal prin excelență) pe de altă parte. Cum adică? Noi românii suntem foarte deștepți și îl pricepem pe Shakespeare, pe Rilke, pe Byron, pe Lermontov, pe Esenin, pe Petrarca etc. Dar străinii, vezi Doamne, nu sunt echipați cu neuronii necesari ca să-l înțeleagă pe poetul nostru național. Aroganță fără acoperire faptică.

Apoi, ne tot plângem (ca nație mă refer, indiferent de ce parte a Prutului ne aflăm) că lumea largă nu ne știe, nu ne pricepe etc. Păi cum vrem să ne știe și să ne priceapă, dacă nu există traduceri cât-decât adecvate prin care să ne înțeleagă?

Ori engleza este lingua franca la ora asta pe planetă, și va continua să fie limba universală de comunicare pentru încă multă vreme – fie că asta ne convine sau nu ne convine. Spre exemplu, sunt cercetători în domeniul poetic din Japonia care studiază poezie românească tradusă în engleză, fiindcă nu au la îndemână cunoscători japonezi de limbă română – sau cel puțin nu destui specializați în domeniul poeziei.

Deci, traducerile în engleză ne fac cunoscuți dincolo de confortul nostru mioritic.

În imagine: un moment al întâlnirilor pe pământul Basarabiei. Daniel Ioniță împreună cu Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Lasă un răspuns