Traian Băsescu: Am organizat la Bălţi o dezbatere privind Unirea Republicii Moldova cu România, iar entuziasmul a fost extraordinar

24883230_1854547774558765_119686821748058305_o

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a scris, sâmbătă, pe Facebook, că a organizat la Bălţi, în Republica Moldova, o dezbatere legată de Unirea Republicii Moldova cu România, iar entuziasmul celor din sală a fost „extraordinar”, notează adevarul.ro.

„Împreună cu Anatol Șalaru şi Constantin Codreanu am fost în Republica Moldova, la Bălţi, cel mai mare oraş după Chişinău. În acest oraş, din 1990 şi până acum, alegerile au fost câştigate numai de partide pro-ruse. Dezbaterea pe care am organizat-o a fost legată de Unirea Republicii Moldova cu România.  Trebuie să recunosc, entuziasmul celor aflaţi în sală, legat de Unire, a fost extraordinar”, a scris Băsescu pe pagina de socializare Facebook.

Totodată, preşedintele moldovean Igor Dodon a anunţat că există solicitări ca Traian Băsescu să fie declarat persona non grata, pe motiv că prin acţiunile sale atentează la suveranitatea naţională a Republicii Moldova.

Reamintim că pe marginea vizitei sale la Bălți, Traian Băsescu a fost amenințat cu moartea. Chipul ex-președintelui român apare într-o poză în care i se ține pistolul la cap, iar imaginea trucată avea următoarea descriere – „Moarte fasciștilor români”, conform 10tv.md.

24879874_1854547777892098_1398778250195685030_o

Добавить комментарий