Transcarpatia: Deputaţii locali au ieşit în apărarea Fondului de caritate maghiar „Egán Ede”

transcarpatia

Deputații Consiliului Regional Transcarpatia s-au adresat Procurorului General cu un apel de a asigura o supraveghere corespunzătoare a procedurilor penale intentate împotriva Fondului de caritate maghiar „Centrului de Dezvoltare Economică din Transcarpatia Egán Ede”, notează  serviciul de presă al Consiliului Regional Transcarpatia.

În document se menţionează că Fondul respectiv oferă sprijin cuprinzător antreprenorilor din zonă și contribuie la dezvoltarea economică și socială a regiunii. „Suntem profund impresionați de faptul că în asistența  acordată, în forma permisă de legislația ucraineană, de către Ungaria, stat membru al Uniunii Europene,  și care vizează exclusiv susținerea economiei Transcarpatiei și creșterea nivelului de trai al locuitorilor din regiune, Serviciul de Securitate al Ucrainei vede o amenințare la adresa integrității teritoriale a Ucrainei și a intereselor naționale», — se spune în apelul deputaților din Transcarpatia.

Reamintim că Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a declanșat cercetări penale cu privire la suspiciunea de separatism împotriva Fundației Caritabile „Centrului de Dezvoltare Economică din Transcarpatia Egán Ede”. Centrul pentru Dezvoltare Economică „Egán Ede » este o organizație înregistrată oficial în regiunea Transcarpatia  și operează în  baza legislației din Ucraina. Centrul  este structura principală prin care Ungaria acordă sprijin material maghiarilor din Transcarpatia. Este vorba de  un program de creditare, prin care Ungaria a alocat aproximativ 100 de milioane de euro regiunii Transcarpatia.

Добавить комментарий