„Trebuie să ne unim în Hristos”

IMG_23731

IMG_23731Duminica trecută a fost întronizat noul Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene Patriarhia Moscovei, Onufrie, fost Mitropolit al Cernăuţiului şi Bucovinei.

Onufrie2În acea zi, în faţa Catedralei Adormirea Maicii Domnului de la Lavra Pecerska din Kiev părea că sunt mai mulţi oameni în rasă decât mireni. Din cele 15 Biserici Ortodoxe Autocefale 12 şi-au trimis reprezentanţii să participe la acest eveniment foarte important pentru ortodoxia ucraineană.

Întronizarea a durat trei ore, în timpul căreia a fost oficiată Sfânta Liturghie şi citită Sfânta Scriptură, iar felicitările au fost citite în 12 limbi. De fapt, aceasta a fost prima întronizare în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Patriarhia Moscovei. Dar nu s-au cheltuit mulţi bani, n-au fost cusute nici chiar veşmintele speciale pentru Mitropolit. Acordul final al întronizării a fost transmiterea sceptrului de aur de către Mitropolitul Ilarion, împuternicit să facă aceasta de către Patriarhul Kiril, ierarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Conducerea supremă a Ucrainei n-a fost prezentă la întronizarea de la Lavra Pecerska, însă şi-a trimis delegaţii. Iar în ajun Mitropolitul Onufrie a fost primit de Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko. Preşedintele         l-a felicitat pe Mitropolitul Onufrie pentru câştigarea poziţiei de Intaistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

El a spus: “Ne rugăm ca Biserica să reziste şi să aducă pacea, mila şi valorile creştine în ţara noastră. Statul şi eu, ca Preşedinte, vă sprijinim ferm în lucrarea pe care o faceţi in numele lui Dumnezeu. Ochii mei şi inima mea, precum şi uşile mele vor fi mereu deschise pentru dumneavoastră.”

Mitropolitul Onufrie a mulţumit şefului statului pentru felicitări şi a subliniat că responsabilitatea principală a Bisericii de azi este reconcilierea intre oameni.

Ierarhul a tinut să precizeze: “Noi acceptăm pe toată lumea cu dragoste pentru că toţi suntem copiii lui Dumnezeu iar aceasta este misiunea principală a Bisericii”.

După cum a menţionat Mitropolitul Onufrie al Kievului şi Intregii Ucraine, Biserica trebuie să-i ajute pe toţi cei care suferă azi. “Noi impărtăşim cu oamenii nu doar problemele lor spirituale ci şi pe cele materiale. Noi impărtăşim soarta lor cu scopul de a le alina durerea.”

Mitropolitul Onufrie a tinut să specifice că Biserica incearcă să păstreze unitatea. Intaistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a spus că “Trebuie să ne unim in Hristos”.

În faţa principalei biserici a Sfintelor Peşteri a răsunat în limba română şi felicitarea adresată noului ierarh al Bisericii Ortodoxe Ucrainene Patriarhia Moscovei, Onufrie, semnată de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. În mesajul Preafericitului Daniel se specifică: „În efortul de renaştere al Bisericii Ortodoxe din Ucraina, după deceniile de persecuţii comuniste împotriva Bisericii, o atenţie specială a fost acordată în ultimii ani cultivării relaţiilor cu Bisericile Ortodoxe surori, în special cu cele din imediata vecinătate, cum este Biserica Ortodoxă Română, în duhul Sfinţilor Petru Movilă şi Paisie Velicicovski. Delegaţii Patriarhiei Române care au participat la diferite evenimente importante din viaţa Bisericii Ortodoxe din Ucraina au fost primiţi cu multă bucurie de către ierarhii, clerul şi credincioşii ucraineni. De asemenea, credincioşii ortodocşi ucraineni care trăiesc azi în România se bucură de atenţia părintească a Patriarhiei Române şi de sprijinul frăţesc al eparhiilor ortodoxe române. Sperăm că şi în viitor va continua buna cooperare între Bisericile noastre, mai ales în domeniul teologiei şi al culturii ortodoxe”.

Că trebuie să ne unim în Hristos, capul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Patriarhia Moscovei a demonstrat-o chiar în următoarele zile după întronizare. El s-a adresat ambelor părţi ale conflictului din Estul Ucrainei să depună armele şi să-l rezolve pe cale paşnică. Or, pacea este un dar de la Dumnezeu.

Добавить комментарий