Potenţialul de colaborare în cadrul trilateralei în devenire Bucureşti – Kiev – Chişinău este tot mai activ discutat în presa din Ucraina. De remarcat că şi presa din România acordă tot mai multă atenţie apariţiei eventuale a unei axe est-europene.
Presa ucraineană: Bucureştiul trebuie să susţină Kievul
Recent, publicaţia „Dzerkalo tyjnea” a scris într-un articol că stabilitatea din zona de est a Ucrainei este în interesele Bucureştiului. Este puţin probabil că României îi va veni mai uşor să-şi promoveze interesele în zona Mării Negre dacă Rusia lui Vladimir Putin va reuşi să „spargă” un coridor terestru până în Transnistria şi să ocupe întregul ţărm ucrainean al Mării Negre.
Publicaţia subliniază că Bucureştiul poate să ocupe o nişă de securitate, la care nu pot pretinde alte state-membre ale Alianţei – rolul principal în Uniunea Europeană şi NATO în zona Mării Negre. România extrage petrol şi gaze pe platoul continental al Mării Negre. Acestea sunt suficiente pentru acoperirea a peste 70 la sută din consumul de agenţi energetici al ţării. Relativ nu demult, în vara anului curent, Compania OMV Petrom a anunţat despre descoperirea a noi zăcăminte în Marea Neagră. Dacă rentabilitatea comercială a acestor sonde va fi dovedită şi se va reuşi atragerea de investiţii în sumă de circa 100 milioane de euro, peste 3-4 ani va putea fi începută extragerea industrială. Atragerea unui asemenea volum de investiţii într-o zonă de instabilitate va fi deosebit de complicată. Deci, România este interesată în stabilizarea situaţiei în bazinul de la Marea Neagră.
Toate cele expuse mai sus o încurajează pe România să extindă şi să dezvolte colaborarea cu Ucraina. Bucureştiul trebuie să conştientizeze că iniţiativele sale în regiune vor avea o pondere mult mai mare dacă România va continua să susţină Kievul, scrie „Dzerkalo tyjnea”
Presa românească: scepticismul politologului Dan Dungaciu
Politologul român, Dan Dungaciu, este cu mult mai sceptic în ceea ce priveşte viabilitatea trilateralei România – Ucraina — Moldova. Într-un articol semnat de Dungaciu şi publicat de „Adevărul”, se spune că România nu îşi sporeşte semnificaţia geopolitică sau strategică plasându-se în asemenea formate. Un argument ar putea să fie că Bucureştiul devine, în trilaterală, „sponsorul” şi forţa atractoare a Ucrainei şi Moldovei spre NATO şi UE. Argumentul nu stă în picioare, pe de-o parte pentru că România nu este acceptată de Kiev să fie aşa ceva, şi nici nu este suficient de puternică şi relevantă în ansamblul puterilor estice pentru a-şi asuma asta. Cu alte cuvinte, costurile asumării rolului de lider pentru Ucraina şi Republica Moldova, chiar şi în cazul, ipotetic, că este acceptat de celelalte state, sunt prea mari, iar beneficiile incerte.
Dan Dungaciu subliniază că Produsul Intern Brut al României este de 190 miliarde USD, Ucraina are 178 miliarde USD (prognozat în 2014, incluzând Crimeea şi Donbas), iar Republica Moldova aproape 8 miliarde USD. Pentru România acest parteneriat intră deci în „zona numerelor mici”. Nici una din cele două ţări nu se află în primii 10 parteneri comerciali, subliniază politologul român. El ajunge la concluzia că „în realitate, după războiul din Ucraina, singura miză a României şi a Vestului în această regiune a rămas una singură: frontiera euroatlantică va fi pe Prut sau pe Nistru?”.
Astfel, trilaterala România – Ucraina – Republica Moldova se află între capcane şi perspective. La drept vorbind, până părţile iau în calcul mizele, avantajele şi riscurile, această trilaterală continuă să fie una ipotetică şi incertă. O simplă analiză a presei ne arată că deseori optimismul exagerat e la fel de nefast ca şi pesimismul exagerat.
Marin GHERMAN