Ucraina are o suprafaţă agricolă de 41,4 milioane de hectare

teren11_b

Pentru a primi un nou împrumut din partea Fondului Monetar Internaţional, care a fost esenţial în ceea ce priveşte gestionarea crizei provocate de pandemia Covid-19, Rada Supremă a votat la 31 martie proiectul de deschidere a pieţei funciare.

Legea va intra însă în vigoare abia de la 1 iulie 2021 iar pentru început dreptul de a cumpăra terenuri agricole îl vor avea cetăţenii ucraineni, persoanele juridice înregistrate în această ţară, excluzându-i aici pe cetăţenii străini, comunităţile teritoriale şi statul. De asemenea, în primii doi ani va exista o restricţie la achiziţionarea de terenuri, în sensul că nu vor putea fi cumpărate mai mult de 100 de hectare la o singură tranzacţie.

Din 2024, va fi permisă achiziţia a 10 mii de hectare la o singură tranzacţie. Pe de altă parte, în perioada 2021-2023, numai persoanele fizice vor avea dreptul să cumpere terenuri, în timp ce persoanelor juridice li se va interzice cu desăvârşire acest drept. În plus, în primii doi ani, va fi în vigoare interdicţia vânzării de terenuri aflate în proprietatea statului.

Ucraina are o suprafaţă agricolă de 41,4 milioane de hectare (din care 32,7 milioane hectare de teren arabil), ceea ce reprezintă aproximativ 19% din suprafaţa agricolă totală a Europei.

Добавить комментарий