Ucraina a importat cu 51% mai multe gaze naturale în 2017

0629.com.ua

Importurile de gaze naturale ale Ucrainei în primele zece luni ale acestui an au crescut cu 51% comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 11,8 miliarde metri cubi, a anunţat vineri compania energetică de stat Naftogaz, transmite Reuters.

Ca şi în 2016, nici în acest an Ucraina nu a importat gaze naturale din Rusia, toate livrările provenind din Europa. Cifrele arată că cea mai mare parte din importurile de gaze naturale ale Ucrainei a fost realizată via Slovacia (8,5 miliarde metri cubi în 2017, faţă de 6,5 miliarde metri cubi în 2016), urmată de Ungaria (2,3 miliarde metri cubi, faţă de 600 milioane metri cubi în 2016 ) şi Polonia (1 miliard metri cubi, faţă de 700 milioane metri cubi în 2016).

Naftogaz a precizat că ea singură a importat 7,5 miliarde metri cubi de gaze naturale în primele zece luni, în creştere cu 29% faţă de 5,8 miliarde metri cubi în aceiaşi perioadă a anului trecut.

„În acest an, Naftogaz şi-a procurat gaze din import de la 13 furnizori europeni, niciunul dintre ei fiind responsabil pentru mai mult de 30% din importurile totale de gaze”, a informat compania energetică.

Cantitatea de 7,5 miliarde metri cubi de gaze naturale achiziţionate din import de Naftogaz reprezintă 40% din cantitatea totală de gaze, de 19 miliarde metri cubi, achiziţionată de companie în primele zece luni ale anului, restul provenind de la propria sa subsidiară upstream Ukrgasvydobuvannya (UGV).

Agerpres

Lasă un răspuns