Ucraina a promis să reacționeze la lansarea trenurilor pe podul din Crimeea

b_87069_002

Reprezentantul Președintelui Ucrainei în Crimeea, Anton Korinevici, a declarat că autoritățile neapărat vor reacționa la lansarea circulației trenurilor spre peninsulă pe podul peste strâmtoarea Kerci.

Totodată el nu a precizat care anume acțiuni vor fi întreprinse.

„Bineînțeles că vom reacționa. Știm despre aceste inițiative, despre prețul așa-numitor bilete”, îl citează pe funcționar unian.

Potrivit lui, accesul pe teritoriul Crimeii după punctele de trecere „Ciongar”, „Kalancik” și „Ceaplinka” încalcă legislația ucraineană. Korinevici chiar a specificat că podul peste Kerci, în opinia autorităților ucrainene, a fost construit ilegal.

Săptămâna trecută a fost lansată vânzarea biletelor pentru trenurile de pasageri spre Crimeea care vor începe să circule la finele lunii decembrie.

Primul tren va porni din Sankt-Petersburg spre Sevastopol de pe Gara Moscova la 23 decembrie, ora 14:00 (ora Moscovei).  Trenul urmează să parcurgă 2741 km. Durata călătoriei – peste 43 de ore. În total pe rută vor ieși cinci trenuri cu un etaj.

Добавить комментарий