Ucraina a ratat calificarea la Campionatul Mondial 2018

88cb6c15b41e3dba2

Ucraina — Croatia 0-2.

Obligată să câştige pentru a păstra şanse de a ajunge la barajul pentru Cupa Mondială, naţionala Ucrainei a pierdut meciul disputat cu Croatia pe Stadionul Olimpic din Kiev. Ambele goluri ale oaspeţilor au fost marcate de Andrej Kramaric.

Cu acelaşi număr de puncte înaintea întâlnirii din ultima etapă a preliminariilor, Ucraina şi Croaţia s-au anihilat reciproc în prima repriză a meciului de la Kiev. Subasic a reţinut cu emoţii şutul lui Rakitsky, apoi Konoplyanka a avut cea mai mare ocazie a primei reprize. Oaspeţii au răspuns prin Rakitic, dar tabela a rămas nemodificată după primele 45 de minute. Speranţele ucrainenilor de a prinde locul de baraj s-au diminuat în minutul 62: Kramaric a deschis scorul, servit de Luca Modric. Atacantul lui Hoffenheim şi-a trecut în cont dubla câteva minute mai târziu şi a stabilit scorul final, 2 la 0 pentru oaspeți. Croaţia a terminat pe doi în grupa I, care a fost câștigată de Islanda.

Добавить комментарий