Ucraina ar putea renunţa complet la importul de gaze naturale?

ucraina gaz renunţă

Ministrul ucrainean al energiei şi industriei cărbunelui, Igor Nasalyk, a declarat că, peste patru ani şi jumătate, Ucraina va avea toate motivele să renunţe complet la importul de gaze naturale, crescând producţia proprie. „Ministerul Energiei şi Industriei Cărbunelui a elaborat un program foarte interesant. În plus, am primit semnale bune de la investitori, în special privind finalizarea unităţilor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Hmelniţki. Am mai lucrat la un program prin care, peste 4,5 ani, Ucraina pur şi simplu nu va mai importa gaze naturale. Avem toate motivele să credem acest lucru” – a afirmat Nasalyk, adăugând că acest program a fost aprobat de Consiliul Naţional de Reforme, aflat sub conducerea Preşedintelui Petro Poroşenko. Potrivit ministrului, la o reuniune a acestui consiliu, a fost abordată şi posibilitatea creşterii producţiei de gaze la 6-6,5 miliarde metri cubi.

Добавить комментарий