Ucraina dezvoltă arme electromagnetice

ukraine_arma_electronica_21004500

Compania ucraineană de stat Spetstechnoexport, o filială a concernului militar de stat ”Ukroboronprom”, a anunțat că a dezvoltat și a început să producă o armă electromagnetică proiectată să distrugă diferite tipuri de dispozitive militare radioelectronice, inclusiv surse de alimentare și sisteme de transmitere de date, precizeaz ă Uawire.org care face trimitere c ătre un comunicat emis  în limba ucrainean ă de compania  Spetstechnoexport.

Dezvoltarea acestei tehnologii a fost posibilă datorită unor investiții străine. În perioada 2014-2015, Spetstechnoexport a căutat parteneri străini care ar fi dispuși să investească fonduri în cercetare şi dezvoltate, și au semnat un acord cu o companie de apărare din India. Fondurile solicitate au fost folosite pentru a elabora documente științifice și tehnice, dar și pentru a produce prototipuri ale noii arme.

,,Principiul de funcționare al noii arme electromagnetice creează o radiație electromagnetică puternică care provoacă avarii dispozitivelor radioelectronice care sunt parte dintr-o armă sau echipamente militare şi creează obstacole semnificative în calea funcționării lor corespunzătoare», precizează Spetstechnoexport.

Acest tip de arma utilizează energia radiației electromagnetice și nu este letală pentru oameni, dar poate provoca defecțiuni unor echipamente sau infrastructuri care funcţionează cu ajutorul unor componente electronice. Aceste arme electromagnetice pot fi purtate de rachete și de aeronave, inclusiv drone.

,,Astfel, noile arme electromagnetice pot fi utilizate în mod eficient împotriva obiectivelor inamice strategice importante, inclusiv împotriva centrelor de comandă și control, nodurilor de comunicații, centralelor electrice, sistemelor de apărare antiaeriană etc., fără riscul de a dăuna populației civile», mai precizează Spetstechnoexport.

În februarie 2019, compania a expediat primul lot de arme în India și în prezent negociază alte cateva exporturi suplimentare.

,,Companiile din domeniul apărării sunt pregătite, dacă există interes din partea forțelor de securitate și ordinul corespunzător, să înceapă producția în serie a armamentului electromagnetic pentru armata ucraineană», se arată în declarația companiei.

Добавить комментарий