Recenta declaraţie a preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, privind faptul că UE nu oferă perspective clare de aderare a Ucrainei a actualizat la Kiev o serie de probleme identitare. Tusk a dat de înţeles că Europa nu poate să înghită un peşte atât de mare ca Ucraina, mai ales că în estul ţării situaţia este destul de instabilă. În acelaşi timp, ucrainenii se consideră trădaţi de Bruxelles, simţindu-se neînţeleşi de nimeni.
Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Centrul Razumkov, 52% din respondenţi îşi doresc aderarea la UE, ceea ce este cel mai înalt nivel de susţinere a politicii pro-europene din istoria Ucrainei. În acelaşi timp, doar 12,6% susţin aderarea ţării lor la Uniunea Eurasiatică, dirijată de Rusia, ceea ce este cel mai mic nivel de susţinere a politicii externe pro-ruse. Timpul, deci, este favorabil pentru adoptarea unor decizii bilaterale Ucraina – UE, realitatea însă nu coincide cu datele sociologice.
Dacă Tusk şi prietenii săi europeni analizează Ucraina ca un stat de conjunctură internaţională, atunci ucrainenii văd în UE un pilon al identităţii lor politice. Merită menţionat faptul că, treptat-treptat, chiar şi în unele zone ale Donbasului controlat de autorităţile de la Kiev susţinătorii integrării europene au început să domine asupra cetăţenilor pro-ruşi. Deci, în acest an de război nedeclarat în Ucraina mulţi cetăţeni ucraineni s-au convins de faptul că modelul politic şi economic propus de Rusia nu este unul eficient. Şi anume în acest context social favorabil, UE nu acordă nicio perspectivă clară de aderare Ucrainei! Păcat…
Reacţiile sociale pot fi diverse. Sociologic vorbind, vor urma decepţionarea, frustrarea şi emigraţia în… UE. Miezul social al problemei tot peste europeni se va năpusti în forma migraţiei. Efectul psihologic negativ al uşilor europene închise, posibil temporar, pentru Ucraina poate să se răsfrângă şi asupra atitudinii generale a ucrainenilor faţă de europeni. Ca în vechile modele sociologice, caracteristice societăţilor în formare, se cade dintr-o extremitate în alta: Ucraina se poate transforma într-un focar al instabilităţii pentru întreaga Europă.
Mai mult decât atât, nu va mai funcţiona discursul european al liderilor de la Kiev, care susţin că înfăptuiesc reforme pro-europene. Dar dacă uşile Europei sunt închise pe un termen indefinit, ce facem? – se întreabă cetăţenii de rând. Revenim la metafora cu peştele ucrainean mare care nu poate fi înghiţit de europeni, însă care poate fi bucăţit de ruşi şi mâncat la mai multe mese.
Marele paradox este că instituţiile şi instrumentele operaţionale ale UE în estul european par în aceste clipe formalităţi administrative, iar maşinăria politică rusă destul de eficientă. De aceea, dacă UE nu va şti cum să gestioneze criza din Ucraina, ultima poate să devină începutul sfârşitului unităţii europene. Şi aceasta din motivul că slăbiciunea estică a UE pune lemne pe focul popularităţii forţelor europene de extremă dreaptă – buni prieteni ai lui Vladimir Putin. Apar tot mai multe voci în UE care declară ba despre revenirea Italiei la liră, ba despre ieşirea Marii Britanii din UE sau, mai rău, despre declanşarea unui război dominaţiei doamnei Merkel în UE.
Geopolitic vorbind, Ucraina ca problemă regională nesoluţionată, complică viaţa tuturor actorilor, însă nimeni nu vrea să se predea. Potrivit teoriei jocurilor, va învinge cel ce va avea mai multă răbdare, dar şi resurse. Ca în jocul cu capra, varza şi lupul este important ca nimeni să nu mănânce pe nimeni.
În acelaşi timp, o a treia tendinţă socială se consolidează în Ucraina – 22,6% din cetăţeni nu doresc aderarea Ucrainei la UE, dar nici la Uniunea Eurasiatică. Pentru aceşti cetăţeni, UE dă promisiuni deşarte, iar Rusia este un stat agresor. Această tendinţă se va răsfrânge peste ceva timp asupra configuraţiei politice din Ucraina, politicienii pro-europeni vor fi înlocuiţi cu politicieni populişti (vezi cazul Tsirpas). Atunci, însă, Europa, trezită din visurile sale geopolitice, nu va mai avea cu cine colabora în Ucraina.
Marin GHERMAN, politolog