Ucraina nu e de vânzare

DSC_0205

DSC_0205Dialogul a doi primari din raionul Noua Suliță: Elena Nandriș din Mahala și Gheorghe Nichitovici din Marșinți
Procesul de descentralizare în Ucraina e în toi. Sunt create noi și noi comunități teritoriale, care obțin mai multe drepturi în privința administrării locale. Deși la Mahala și Marșinți, două mari localități din raionul Noua Suliță, acest proces încă n-a fost finalizat, dar e pus „pe roate”.

E. Nandriș: La Mahala carul s-a mișcat din loc de mai mult timp. Cele cinci procente de la accizele benzinăriilor, precum și de la magazinele mari, aflate pe teritoriul Consiliului sătesc, sunt vărsate în bugetul local. Sunt sume ponderabile, de aceea afirmăm că avem un buget destul de bun. Ce facem cu banii? Construim grădinițe. În prezent două grădinițe funcționează, iar două sunt în stadiu de construcție. În Mahala sunt 564 de copii preșcolari, iar locuri la grădiniță – numai pentru 150. Deci, diferența este foarte mare și finanțele ne permit ca această problemă să fie soluționată.
Gh. Nichitovici: La Marșinți schimbări ale rezultatelor des­centralizării nu s-au simțit. Multe legi au fost adoptate, dar pentru realizarea lor mai este nevoie și de finanțe, și de cadrele respective. Vă dau un exemplu concret. Consiliile sătești au dreptul să presteze anumite servicii, iar specialiști nu sunt, nici bani pentru an­ga­jarea acestora și oamenii sunt nevoiți să apeleze și în continuare la ajutorul notarilor sau ale altor specialiști din centrul raional.
La cele spuse de domnul Gheorghe Nichitovici vom adăuga că circa 78 la sută din legile necesare pentru descentralizarea puterii au fost deja adoptate. Se prevede ca unele servicii de stat să fie aduse mai aproape de oameni, adică ele să fie prestate la locul de trai al acestora. Iată un argument foarte ponderabil în favoarea descentralizării puterii. Când puterea va fi mai aproape de popor, situația se va schimba radical: va fi și infrastructura cuvenită, și drumurile vor fi mai bune.
E. Nandriș: Se spune că după descentralizare pământurile, care sunt acum în stăpânirea Administrațiilor Raionale de Stat, vor fi date în seama primăriilor sătești. Dar în momentul de față însuși cuvântul „descentralizare” insuflă neîncredere în rândurile sătenilor. Cei mai în vârstă cunosc perioada colectivizării forțate, când gospodarii buni s-au ales peste noapte cu nimic, bunurile lor fiind trecute la averea colhozurilor. Și iată, în decurs de 70 de ani au existat gospodăriile colective. Apoi, odată cu obținerea inde­pen­denței Ucrainei, s-a decis ca să­tenii să fie împroprietăriți cu pământ, fiecare primindu-și cota sa. Dar s-au distrus fermele, brigăzile de tractoare. Este un lucru bun că Administrația de Stat Noua Suliță nu permite să fie încălcată legea ca să nu fie vândută nici o parcelă de pământ fără consimțământul Primăriei sătești.
Gh. Nichitovici: Într-adevăr, după descentralizare și crearea comunităților teritoriale toate drepturile asupra pământului le vor reveni primăriilor. În momentul de față, bunăoară la noi, la Marșinți, precum și în alte sate nouăsulițene, nu sunt loturi de pământ libere, toate cotele de pământ sunt lucrate. Dacă sunt lucrate bine sau rău, aceasta e o altă chestiune. Nu avem dreptul să cerem ca pământurile date în arendă să fie transmise altui arendaș care le-ar putea lucra mai eficient.
E. Nandriș: Se creează un conflict, iar conflictele din cauza pământului au urmări nedorite. Săteanul ține foarte mult la fiecare palmă de pământ și nu va admite ca cineva să mute hatul cu zece centimetri în defavoarea sa. Mă bucură faptul că la Mahala, în rândurile tine­re­tului, există dorința și tendința de a lucra pământul. Or, tinerii, de asemenea, vor să devină gospodari în toată legea. Mulți și-au cumpărat tractoare, inv­entar modern, ceea ce vorbește despre intențiile lor serioase. Nu avem nevoie să vină străinii și să ne lucreze ogoarele – pot face reușit aceasta fermierii noștri. Aceleași investiții în agricultură le pot face oamenii noștri și aceștia trebuie susținuți. Ei țin la pământ, ceea ce nu putem spune despre cei veniți din altă parte, care au grijă numai de profitul lor.
Gh. Nichitovici: În procesul de descentralizare și crearea comunităților teritoriale este foarte important să se țină cont și de componența etnică a satelor. Ar fi un plus mare în plan cultural. Iar descentralizarea nu are alternativă. Ea este viitorul nostru, fiindcă prin acest proces au trecut și alte țări postsocialiste și au atins un grad înalt de dezvoltare.

Subvenții de stat pentru cei care cresc animale de prăsilă
În Bugetul de stat al Ucrainei pe anul curent sunt prevăzute 50 milioane grivne pentru sus­ținerea sectorului zootehnic. Această sumă va fi repartizată subiecților economici sub formă de recompensă a cheltuielilor suportate pentru întreținerea animalelor de prăsilă de rase de la noi. După repartizarea de către Ministerul Politicii Agrare a sumei respective pentru re­giunea Cernăuți, Depar­ta­mentul pentru dezvoltarea agro­indus­trială din cadrul Administrației Regionale de Stat îi va informa pe subiecții economici despre cerințele și documentele ne­ce­sare pentru obținerea sub­vențiilor de stat.

Добавить комментарий