Ucraina nu îşi va mai modifica legea educației la solicitarea altor state

kuleba_85631300

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, care se află într-o vizită oficială la Bucureşti, a declarat, marţi, că Ucraina nu îşi va mai modifica legea educației conform solicitărilor formulate în acest sens de alte state, ci se va ocupa de protejarea intereselor atât ale minorităților naționale, cât și ale statului – transmite Evropeiska Pravda, potrivit Rador.

Într-o conferinţă de presă cu omologul său român, Bogdan Aurescu, şeful diplomaţiei ucrainene a menționat că Ucraina şi-a modificat deja legea educației, conform comentariilor făcute de Comisia de la Veneția.

„Nu intenționăm să mai schimbăm această lege pentru a îndeplini cerințele anumitor țări. Dar suntem absolut hotărâți să asigurăm punerea în aplicare a acestei legi astfel încât interesele Ucrainei și, în acest caz, interesele României să fie protejate. Vom lucra astfel încât românii din Ucraina să rămână români, dar, în același timp, să fie ucraineni, să fie integrați în societatea noastră” – a remarcat Dmitro Kuleba.

Potrivit ministrului, Ucraina este hotărâtă să rezolve toate problemele sensibile, bazându-se pe respectul reciproc.

„Respectăm poziția Bucureștiului cu privire la protecția drepturilor minorităților naționale. Văd că Bucureștiul respectă poziția Kievului cu privire la această problemă și suntem gata să purtăm un dialog” – a adăugat şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba.

Добавить комментарий