Ucraina nu va modifica Legea Educației privind învățământul în limbile minorităților potrivit Comisiei de la Veneția

1508489455_22528364_698844336990274_4229088272890550383_n
Modificările controversatei Legi a educației din Ucraina, privind învăţământul în limbile minorităţilor, vor ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneția, dar nu vor duce la o modificare a legii în sine, a declarat, luni, Ministrul Învățământului şi Știinţei, Lilia Grinevici, transmite Dzerkalo Tyjnea, citat de Evenimentul zilei.
„Principala acţiune în procesul de rezolvare a acestei situații va fi decizia Comisiei de la Veneția, care se va reuni pe 8 decembrie și, probabil, pe 10 decembrie va publica recomandările”, a menţionat Grinevici, în timpul unui briefing de presă din data de 13 octombrie.
Potrivit ministrului recomandările Comisiei de la Veneția vor fi luate în considerare în punerea în aplicare a Legii educației și la elaborarea unor legi ulterioare.
„Putem să ţinem cont de aceste recomandări și să continuăm să punem în aplicare articolul lingvistic printr-o lege specială, cum ar fi Legea învățământului secundar”, a explicat ministrul ucrainean.

Grinevici a mai atras atenţia că în Rada Supremă nu ar exista suficiente voturi pentru a modifica articolul lingvistic.

„Nu văd încă perspective care să ne permită să mobilizăm o majoritate parlamentară pentru a vota modificarea acestui articol, deoarece, în a doua lectură a Legii educației, exact această formă articolului a făcut obiectul unui consens”, a adăugat Lilia Grinevici.

Добавить комментарий