Ucraina s-a plasat pe ultimul loc în Europa la clasamentul global al libertății economice

-70

Ucraina a fost plasată pe locul 150 din 186 de țări în clasamentul global al libertății economice, se arată într-un studiu elaborat de Fundația americană Heritage.

Totodată, țara noastră potrivit datelor se clasează pe ultimul loc în topul european, în care sunt incluse 44 de state, iar scorul său total este de 51,9 din 100 de puncte posibile.

Printre problemele cele mai grave din economie, potrivit raportului, sunt: „combaterea corupției”, „dezvoltarea piețelor de capital”, „privatizarea intreprinderilor de stat” și „perfecționarea cadrului legal și statului de drept”.

Lideri în ratingul libertății economice rămân Hong Kongul, Singapore, Noua Zeelanda, Elveția, Australia și Irlanda.

Reamintim că anul trecut în clasamentul global al libertății economice Ucraina s-a clasat pe locul 166.

Heritage Foundation este o fundaţie americană, înfiinţată în 1973, cu activităţi în domeniul cercetării şi educaţiei. Prima ediţie a clasamentului libertăţii economice a fost publicată în 1994.

Добавить комментарий