Iuri Karmazin: „În Ucraina au rămas până la 32 milioane de oameni”

5addd3c625b5d406541986

Directorul  Institutului Dreptul și Societatea, președintele Partidului apărătorilor Patriei, Iuri Karmazin, a caracterizat rezultatele cercetărilor efectuate de acest institut. „Am constatat că în prezent în Ucraina au rămas până la 32 milioane de oameni. Sunt date aproximative, deoarece numărul concret al cetățenilor  care trăiesc aici este imposibil să fie stabilit, a subliniat Iuri Karamzin. La aceste concluzii am ajuns în baza declarațiilor oficiale ale Ministrului de Externe și datelor Serviciului de Stat pentru Statistică. O scădere atât de catastrofală a numărului populației constituie un pericol enorm pentru securitatea Ucrainei. Dacă se va menține acest ritm până în anul 2030 ucrainenii „se pot dizolva”, iar pe teritoriul lor vor trăi alte naționalități.

În același timp nu există nici un fel de măsuri sociale privind mărirea numărului populației. Ci din contra! Anterior pentru nașterea următorului copil în Ucraina se plătea un ajutor material mai mare, stimulând astfel natalitatea. În timpurile președinției lui Poroșenko această normă a fost anulată și nivelată: n-are importanță de este primul sau al treilea copil în familie.  A fost anulat chiar ajutorul mamei pentru îngrijirea copilului până la trei ani. Pensionarii nu primesc o asistență medicală calitativă, de aceea nu trăiesc mult”.

Iuri Karmazin a conchis că „în stat sunt create condiții ca cetățenii ucraineni să moară cât mai activ”.

Добавить комментарий