Ucraina se alătură la programul european COSME 2014-2020

Ucraina adera COSME

Ucraina adera COSMECOSME 2014-2020, programul UE pentru competitivitatea întreprinderilor și pentru IMM-uri, va avea un nou beneficiar – Ucraina, a cărei europenizare continuă – ce-i drept – deocamdată la nivel instituțional.
Cabinetul de Miniștri de la Kiev a adoptat hotărârea să semneze un acord cu UE privind alăturarea la Pro­gramul UE pentru competiti­vitatea întreprin­derilor și pentru IMM-uri, COSME 2014-2020. Potri­vit unui comunicat al serviciului de presă al Guvernului de la Kiev, ală­tu­rarea la acest program va de­ter­mina dezvoltarea mediului de afaceri din Ucraina, modernizarea prestă­rilor de servicii consultative și analitice legate de activitatea de import și export a întreprinderilor și intrarea companiilor ucrainene pe piața UE.
Este de menționat că Programul UE COSME 2014-2020 are un buget de 2,5 miliarde euro, încurajând în primul rând cultura antreprenorială, inclusiv crearea de noi întreprinderi. De fapt, Programul UE pentru competitivitatea întreprin­de­rilor și pentru IMM-uri continuă o serie de activități desfășurate în cad­rul Programului CIP – Program pentru competiție și inovare. Alătu­ra­rea Kievului la acest program poate să reprezinte o șansă enormă pentru Ucraina de a-și moderniza legislația, de a o adapta la standardele europene în sfera activității întreprinderilor și de a forma în plan național o cultură antreprenorială.
În același timp, Ucraina pune speranțe pe Programul „Erasmus pentru antreprenori”, constând în desfășurarea de treninguri, semina­re, schimbul de experiență. Succe­sul final în acest context depinde și de autoritățile de la Kiev pe seama cărora este liberalizarea fiscală și modernizarea legislativă.

Marin GHERMAN

Добавить комментарий