Ucraina vrea implementarea acordurilor de la Minsk

vladimir-putin-petro-poroshenko-angela-merkel-and-francois

Președintele Ucrainei Petro Poroșenko a anunțat crearea unei „foi de parcurs” pentru implementarea acordurilor de la Minsk. Decizia a fost luată de cancelarul Germaniei Angela Merkel și președinții Rusiei, Franței și Ucrainei, care s-au întâlnit la Berlin.

Poroșenko a declarat pentru Reuters că această foaie de parcurs trebuie să garanteze implementarea acordurilor de la Minsk. În cadrul întâlnirii, s-a decis ca misiunile Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) să poată fi înarmate, iar activitățile lor de monitorizare a procesului de pace de la Minsk să nu poată fi împiedicate. Acordul de la Minsk a fost semnat în februarie, anul trecut, dar nu a reușit să aducă pacea în estul Ucrainei.

După întâlnirea în așa-numitul format Normandia, liderul de la Kremlin Vladimir Putin a declarat că acordul la care s-a ajuns anul trecut la Minsk trebuie să constituie baza pentru încetarea violențelor în Ucraina. În cadrul întâlnirii, Merkel, Hollande și Putin au discutat și despre situația din Orientul Mijlociu.

Добавить комментарий