UE este în căutarea modalităţilor de soluţionare a crizei imigraţiei

UE imigranti

UE imigrantiÎnaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a apreciat actuala criză a imigraţiei în Mediterană că este fără precedent şi merită un răspuns excepţional, inclusiv militar. Exprimându-se în faţa Consiliului de Securitate al ONU, Federica Mogherini a anunţat că prioritatea Uniunii Europene este de a preveni alte pierderi umane în Marea Mediterană.

Potrivit „Mediafax”, Mogherini a dat asigurări că niciunul dintre refugiaţi sau imigranţi nu va fi trimis în ţara de origine împotriva voinţei sale şi a insistat asupra faptului că nu există o soluţie miracol pentru criza din Mediterană. În opinia sa, criza imigraţiei este cauzată de sărăcia şi conflictele din Africa şi Orientul Mijlociu şi constituie atât o urgenţă umanitară, cât şi un pericol pentru securitate. În acest context, Uniunea Europeană vrea să recurgă la mijloace militare pentru a confisca şi chiar distruge în ape libiene nave aparţinând călăuzelor. Noile propuneri pentru a face faţă crizei migraţiei urmează să fie făcute publice de către Comisia Europeană în cursul acestei săptămâni. Printre ele se numără două propuneri care au fost întâmpinate cu rezistenţă puternică de către un număr de ţări UE în trecut: organizarea mijloacelor legale pentru imigranţi de a veni în Europa, pentru a nu fi nevoie ca aceştia să recurgă la traficanţi, şi stabilirea de sedii pentru refugiaţi în toate ţările UE. Această idee este respinsă puternic de Marea Britanie, dar este susţinută de Germania, care primeşte cea mai mare parte dintre cererile de azil din UE – 200.000 în 2014, iar Berlinul se teme că această cifră s-ar putea dubla în 2015.

Добавить комментарий