„Ukrpoşta” – intermediar de nădejde între stat şi pensionar

0_29da4_97b74304_XL

Pensionara P. Midora din satul Hreaţca, raionul Herţa, scrie că ea în fiecare lună cheltuieşte bani în plus pentru a se deplasa în centrul raional, unde la filiala băncii îşi ridică pensia. „Cândva speram că, pentru banii rămaşi pe cont, voi primi o anumită dobândă. Dar în aceste vremuri grele m-am ales numai cu incomodităţi. Cu atât mai mult, că anii îşi iau a lor şi să pleci în centrul raional nu-i chiar atât de uşor. De aceea, doresc să-mi aducă pensia acasă poştaşul”.

0_29da4_97b74304_XL 0_29da4_97b74304_XL– Fiecare pensionar din Ucraina trebuie să primească pensia la timp şi în condiţii confortabile pentru el. Anume „Poşta Ucraineană” („Ukrpoşta”) este intermediar de nădejde între stat şi pensionar, a subliniat şeful Direcţiei Cernăuţi a Întreprinderii de stat „Ukrpoşta”, Iaroslav ŢIUPAK, lucrător emerit în sfera de servicii a Ucrainei.
– Stimate Iaroslav Ţiupak, pe ce contează „Poşta Ucraineană”, angajându-se să aducă la domiciliu pensia pentru pensionari?
– În primul rând, noi contăm pe o concurenţă onestă, deoarece, conform legislaţiei, cetăţeanul Ucrainei are dreptul de sine stătător să-şi aleagă forma de primire a pensiei. Instituţia noastră nu poate să-l impună pe pensionar să-şi schimbe forma de distribuire a pensiei. Numai „Poşta Ucrainei” îi poate aduce pensionarului pensia la domiciliu. E comod şi sigur. Pen­sio­narul nu trebuie să piardă timpul în căutarea bancomatului respectiv. În localităţile săteşti nu prea sunt bancomate şi în magazine nu se prea folosesc cardurile la cumpărături.
– Pe oameni îi interesează şi următorul aspect: ce responsabilitate poartă „Poşta Ucrainei” în faţa pensionarului?
– Suntem responsabili nu numai în faţa pensionarilor, dar şi în faţa statului, îndeplinind o funcţie socială atât de importantă. „Poşta Ucrainei”, ca intermediar între stat şi pensionari, nu foloseşte banii repartizaţi pentru plătirea pensiilor în activitatea sa economică. De aceea, niciodată nu le vom spune pensionarilor că nu dispunem de bani, nu vom recurge nici la anumite restricţii. Deci, pensionarii sunt scutiţi de riscul de a pierde banii.
Stabilitatea şi siguranţa distribuirii pensiilor de către „Poşta Ucraineană”, care numai în regiunea noastră dispune de 262 de oficii poştale, chiar şi în localităţile muntoase din raionul Putila, de factori poştali, pe care îi cunosc şi-i respectă oamenii, nu trezeşte nici o îndoială.
– Ce servicii mai poate presta „Poşta Ucraineană” pensionarilor, în afară de cel de distribuire a pensiei?
– Oamenii mai în vârstă ştiu că poştaşii distribuie nu numai pensia. Ei îi ajută pe pensionari să plătească serviciile comunale, să-şi completeze contul pentru telefoanele mobile, îi abonează la ziare şi reviste. În localităţile săteşti poştaşii sunt pentru pensionari persoanele dorite pentru o comunicare vie.
– Cum procedează pensionarul în cazul dacă doreşte să treacă de la serviciile instituţiei bancare la cele ale „Poştei Ucrainene”?
– Dacă cineva doreşte să primească pensia la oficiul poştal din localitate şi cu distribuirea la domiciliu, acesta urmează să depună cerere la direcţia respectivă a Fondului de pensii în care să indice: „Doresc să primesc pensia prin poştă la domiciliu”. Trebuie să prezentaţi acolo paşaportul, legitimaţia de pensionar şi numărul de identificare. Puteţi alege două forme de primire a pensiei: la oficiul poştal sau acasă. Pentru aceste servicii nu se plăteşte nici o copeică. „Poşta Ucrainei” nu reţine nimic din pensia clientului. Acesta o poate primi în volum deplin şi fără nici o restricţie.
Interlocutor: Iuhim HUSAR

Добавить комментарий