Un activist politic spaniol afirmă că Coreea de Nord are puterea să distrugă lumea cu 3 bombe

caodebenos

Coreea de Nord ar putea distruge întreaga lume cu doar trei sau patru bombe termonucleare, spune un «emisar special» al regimului de la Phenian.

Coreea de Nord este perfect echipată cu arme nucleare şi termonucleare şi ar putea distruge lumea dacă este atacată, potrivit lui Alejandro Cao de Benos, un activist politic spaniol aflat în relaţii strânse cu regimul de la Phenian.

„Nimeni nu se atinge de Coreea de Nord, iar dacă o vor face, poporul coreean se va apăra cu arme şi rachete devastatoare”, a declarat Alejandro Cao de Benos, care se auto-proclamă „delegat internaţional” al Coreeii de Nord.

Spaniolul care este emisar special al ministrului de Externe nord-coreean spune că ţara condusă de Kim Jong-un este «pregătită perfect» pentru un război nuclear.

„Avem bomba cu hidrogen”, a declarat spaniolul în presa din Argentina, scrie realitatea.net.

În timp ce SUA „are mult mai multe rachete decât Coreea”, spune emisarul dictatorului Kim Jong-un, „nu contează cantitatea, ci potenţialul de detonare. O singură bombă termonucleară este de 100 de ori mai puternică decât una nucleară”.

„Trei sau patru astfel de bombe termonucleare sunt suficiente ca să pună capăt lumii”,  a mai spus Cao de Benos.

Comentariile şi ameninţările vin pe fondul tensiunilor în creştere dintre SUA şi regimul nord-coreean. Trump a ameninţat ţara asiatică cu represalii în cazul unor noi teste nucleare.

Добавить комментарий