În seara zilei de 20 ianuarie, un bărbat, care se afla pe gheața unui iaz din Cernăuți, a nimerit în apa rece. Salvatorii au scos trupul bărbatului în dimineața zilei de azi, comunică C4 cu referire la Serviciul de presă al Direcției principale a Serviciului de Stat pentru Situațiile de Urgență al Ucrainei în regiunea Cernăuți.
Martorii oculari au anunțat serviciul de salvare despre bărbatul necunoscut, care dispăruse din vedere în timp ce se afla pe gheață. Salvatorii au găsit imediat îmbrăcăminte de exterior și pantofi în iaz, dar nu au dat de bărbat. Căutările au fost suspendate peste noapte și reluate în dimineața zilei de 21 ianuarie. „În jurul orei 09:40, specialiștii Serviciului de salvare au găsit corpul unui bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, în iaz, l-au adus la mal și l-au predat polițiștilor pentru a-l identifica și a stabili circumstanțele incidentului”, a declarat Serviciul de Stat pentru Situațiile de Urgență.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com