Bucovina este proslăvită în multe opere literare și muzicale. Cine nu cunoaște renumitul cântec „Cântă cucu-n Bucovina”?! Însă puțini știu că autorul acestui „imn” al românilor bucovineni este Constantin Mandicevschi.
Constantin Mandicevschi, vlăstarul unei familii preoţeşti, cu bogate ramificaţii, având legături cu centrele ortodoxismului, s-a născut la 24 mai 1859 în satul Băhrineşti. Este fiul parohului bisericii din sat Vasile şi al soţiei sale Veronica, fiica profesorului al Institutului Teologic, Constantin Popovici. Mama sa a fost sora marelui savant cu renume european, Eusebiu Popovici, profesor universitar de istorie bisericească și a arhimandritului Clementie, Constantin Popovici, de asemenea profesor universitar.
Cursul liceal îl începe în 1869, la Cernăuţila Cernãuþi, susținând în vara anului 1877 bacalaureatul. Își continuă studiile la Universităţile din Cernăuţi şi Viena, încheindu-le în anul 1884.
După aceasta își începe activitatea pedagogică. În anii 1884-1893 activează ca profesor la Liceul din Suceava, predând istoria și limba germană. În această perioadă face cunoștință cu Mihai Eminescu, care a fost în timpul sărbătorii de Crăciun la Suceava, în anul 1885. Poetul venea cu sora lui, Harieta, de la Cernăuţi, unde fusese să-şi viziteze cealaltă soră, Aglaia. A treia zi de Crăciun, de Sfântul Ştefan, poetul participă la sărbătorirea zilei onomastice a fostului său coleg de universitate, Ştefan Dracinschi, împreună cu Vasile Bumbac, Constantin Mandicevschi, Ştefan Ştefureac, A. Daşchievici şi Dimitrie Isopescu, toţi profesori la liceul din Suceava.
În anul 1885, tânărul profesor publică în anuarul liceului sucevean lucrarea sa cu titlul „Influenţa geografică asupra dezvoltării culturale a Vechiului Orient”. E o lucrare profundă şi echilibrată din toate punctele de vedere. Autorul demonstrează că așezarea geografică determină dezvoltarea culturală a unui anumit ţinut.
Din 1893 începe perioada cernăuțeană a lui Constantin Mandicevschi. În anii 1893-1896 el activează ca profesor la Școala reală superioară ortodoxă, apoi în decurs de 22 ani – ca director. Reforma cea mai importantă pe care a efectuat-o a fost în anul 1898: introducerea limbii române ca obiect obligatoriu pentru elevii acestei școli. Organizarea acestei reforme a fost realizată de Constantin Mandicevschi în mod exemplar, aducând rezultate excelente la profesori şi elevi.
În anul 1901, prin rezoluția împăratului, au fost numiți membrii în organul superior de control al învățământului – Consiliul școlar provincial. Este vorba de viceprimarul orașului Cernăuți, dr. Eduard Reiss, directorul Școlii reale superioare ortodoxe, Constantin Mandicevschi, și de profesorul universitar, Stepan Smal-Stocki.
Și acum revenim la cântecul „Cântă cucu-n Bucovina”, care este mai mult decât o doină, un cântec, o pagină de istorie a destinului românesc de la începutul secolului al XX-lea. A fost scris de un director de bibliotecă, Constantin Mandicevschi. Versurile sunt originale, iar melodia e un cântec de jale bucovinean adaptat. A fost o „comandă” de la ministrul Spiru Haret, omul care a dat numele unui crater de pe Lună. Ajutat de prietenul său, Nicolae Iorga, tindea să renască spiritul unei Românii ciuntite din toate părțile, organizând la 1904 festivitățile de comemorare a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare.
Activitatea de director a lui Constantin Mandicevschi a fost apreciată de cunoscutul savant, pedagog și rector al Universitâții din Cernâuți Ion Iancu Nistor: „Primul român care, datorită talentului de conducător, a ridicat școala sa la nivelul celor mai bune școli din țară… Datorită unei munci enorme școala posedă o bază tehnico-materială bună, profesori excelenți, multe burse pentru elevii din familii sărace… Ori vara, ori iarna, directorul de la 7 dimineața este pe picioare…”. Aceste cuvinte au fost rostite la Conferința directorilor bucovineni, desfășurată la 13-14 februarie 1913 la Cernăuți.
O altă etapă de activitate a lui Constantin Mandicevschi cuprinde anii 1918-1922, când a fost mai întâi inspector școlar, apoi director general al școlilor din Bucovina. Aceasta a fost o perioadă foarte grea de după război. În anul 1920 la întâlnirea cu regele Ferdinand I el și-a exprimat încrederea că toate națiunile din Bucovina vor avea, totuși, posibilitatea de a-și dezvolta limba maternă.
La 15 octombrie 1922 Constantin Mandicevschi e numit director al Bibliotecii universitare din Cernăuţi. Dacă memoriile şi rapoartele sale oficiale, făcute în decursul celor șapte ani de aflare în acest post, 
ar fi adunate şi publicate într-o revistă de specialitate, ar constitui contribuţii foarte instructive privind problemele de organizare a bibliotecilor şi istoricul lor. În septembrie 1924 a contribuit la înfiinţarea Asociaţiei bibliotecarilor din România. Constantin Mandicevschi este ales vicepreședinte al Asociaţiei.
La 1 octombrie 1930, după şapte ani de activitate neobosită, în vârstă de 71 de ani, eruditul director se retrage din postul său pentru a se preocupa de știință.
Un manuscris de 40 de pagini „Biblioteca universitară din Cernăuţi: Comunicări de ale directorului C. Mandicevschi”, este nu altceva decât istoricul acestei biblioteci. Date statistice, foarte exacte şi bogate, extrase din dispoziţiile regulamentare, descrierea amănunţită a diferitelor faze de dezvoltare istorică, rezumat din rapoartele anuale, formează elementele acestei monografii, constituind o documentaţie interesantă pentru perioada 1918-1930. Un rezumat din această lucrare a apărut în revista „Zentralbalaff für Bibliothekswesen 48”, Lipzig 1931.
În ultimii ani ai vieţii adună date cât se poate de complete despre operele muzicale ale fratelui său mai mare Eusebie.
Institutul de istorie şi limbă de pe lângă Universitatea din Cernăuţi îl alege, în 1932, pe Constantin Mandicevschi profesor de onoare pentru participarea în decursul a zeci de ani la lucrările Muzeului regional din Cernăuţi.
Se stinge din viață la 14 decembrie 1933 la Cernăuți, unde și este înmormântat.
Vladimir Acatrini, colaborator la Biblioteca științifică a Universității Naționale „Iuri Fedkovyci” din Cernăuți