Un frumos jubileu în luna de aur a anului

26 07 2020 LC site SALAGOR 1

În august 1972, printre cei cincisprezece tineri fericiți din regiunea Cernăuți și Moldova, înmatriculați la Facultatea de Filologie a Universității cernăuțene, care urmau să însușească specialitatea de filolog și profesor de limba și literatura română, era și Aurora Olenteriuc din Voloca. Ea a venit la Universitate, având un vis firesc și frumos: să obțină studii superioare și să revină în școala din satul natal ca să-i învețe pe copii să-și iubească limba maternă. Invitându-și apoi colegii de facultate la sărbătorile satului, aceștia au rămas încântați de Voloca – leagăn al graiului, cântecului și dansului românesc. Au rămas uimiți de faptul că satul are atâția lăutari și cântăreți, că mic și mare ține la tradițiile păstrate și transmise din veac în veac. A fost un eveniment de neuitat și nunta Aurorei Olenteriuc și a lui Gheorghe Salagor din toamna anului 1976, colegii ei de facultate fiind în calitate de vătăjei și druște. Atunci în casa miresei a cântat pentru nuntași renumitul volocean Ion Paulencu, actualul artist al poporului din Republica Moldova. „Vătăjeilor” și „druștelor” de la Cernăuți Ion Paulencu le-a dat o neobișnuită lecție de folclor și de patriotism în preajma începutului carierei lor profesionale. Ei chiar au început s-o invidieze, în bunul sens al acestui cuvânt, pe Aurora Salagor (Olenteriuc), care urma să-și desfășoare activitatea pedagogică într-o atmosferă spirituală atât de favorabilă și sănătoasă.

Soții-pedagogi Aurora și Gheorghe Salagor își au casa, cuibul fericirii lor familiale, nu departe de școala din centrul Volocii, locul lor permanent de muncă în decursul a câtorva decenii. Nicolae Mintencu, învățător emerit al Ucrainei și neîntrecut rapsod popular, remarcă:

–Colega mea, Aurora Salagor, mi-a fost elevă, o elevă foarte bună și harnică. La fel de exigentă e și în calitate de profesoară.  Este un pedagog minunat, elevii o iubesc, iar părinții acestora o stimează foarte mult. Același lucru pot spune și despre soțul ei, Gheorghe, învățător de educație fizică, acum la odihna binemeritată. Discipolii lui dețineau întotdeauna locuri premiante la diferite competiții.

–Administrația Școlii medii din Voloca este mulțumită de activitatea pedagogică a doamnei Aurora Salagor, accentuează Maria Onofreiciuc, director-adjunct. S-a întâmplat așa că la școala noastră nu erau ore libere de limba și literatura română și doamna Aurora a căzut de acord să lucreze în ciclul primar, căci dorea foarte mult să rămână în școala natală. Și n-a greșit. I-a prins bine harul de pedagog pe care îl are și face față cerințelor actuale. La 26 iulie, doamna Aurora Salagor rotunjește un frumos jubileu și cu această ocazie întregul colectiv pedagogic al școlii noastre îi adresează cele mai călduroase cuvinte de felicitare, dorindu-i multă sănătate, fericire, împliniri și ne bucurăm că o aveam alături de noi.

La urările din partea soțului, fiicei și ginerelui, celor două scumpe nepoțele, se alătură și colegii de facultate, care-i doresc, în primul rând, sănătate, că-i mai bună decât toate (vorba profesorului lor universitar, Ilie Popescu), bunăstare și belșug în toate. Or, nu întâmplător s-a născut în luna de aur a anului.

„Aurora”  înseamnă lumina roșie cu care soarele colorează orizontul înainte de a răsări. Fie ca lumina sufletească, pe care o radiază doamna Aurora Salagor, să prevestească întotdeauna zile senine și pașnice, bune și luminoase pentru toți cei dragi și scumpi inimii ei.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberi.com

DSC_0992

Добавить комментарий