Un luptător pentru promovarea adevăratelor valori literare

5 12 2021 IST 6

La 5 decembrie 1974  a  încetat din viaţă Zaharia Stancu, romancier, poet, publicist român, distins cu Premiul Herder în anul 1971.

Zaharia Stancu s-a născut la 5 octombrie 1902. Este autorul operelor literare „Desculţ”, „Ce mult te-am iubit”, „Şatra”, „Poeme cu lună”, „Pădurea nebună”. A fost ales membru al Academiei Române. În perioada socialistă a condus Uniunea Scriitorilor din România.

După Revoluţia din 1989,  odată cu prăbușirea sistemului comunist, Zaharia Stancu este eliminat treptat din programele școlare, apoi condamnat la o relativă uitare. Literatura de reală valoare scrisă de el trece în plan secund. În ultimul timp se observă un oarecare proces de reabilitare, care a fost început de câțiva literați, intelectuali și autori marcanți.  Valeriu Râpeanu, de exemplu, remarcă:  „Poet, prozator, ziarist, constructor și conducător de ziare și reviste ce și-au cucerit un loc în istoria presei și literaturii române, director mulți ani al Teatrului Național din București, președinte al Uniunii Scriitorilor, pe orice tărâm a fost prezent, Zaharia Stancu nu a fost un figurant, n-a îndeplinit o „sarcină”. Dimpotrivă, a fost un luptător fără cruțare, care se angaja cu toată ființa lui pentru promovarea adevăratei literaturi, a culturii românești și străine”.

5 12 2021 IST 7

Cunoscutul critic literar, Alex Ştefănescu, scria la începutul secolului al XXI-lea: „Poetul continuă să înregistreze frumusețea lumii înconjurătoare, dar o face știind bine că în curând nimic nu-i va mai aparține. El își vizitează pentru ultima dată planeta natală înainte de-a o părăsi. Există versuri în care poetul anunță că nu mai are mult de trăit – pe un ton firesc și tocmai de aceea tulburător: „Acum sunt un om în amurg,/ Ora amiezii a fost dulce, dulce./ În cuibul ei din fulgi de zăpadă/ Luna s-a dus să se culce”.   Dar și mai impresionante sunt poemele în care nu ni se spune nimic despre apropierea morții și care ne transmit totuși sentimentul ireparabilului, prin strania detașare cu care poetul trece în revistă frumusețile lumii. Se simte că o face pentru ultima oară: „Pământul ne poartă pe umăr./ Ce ușori suntem!… Libelule./ Albinele harnice sunt sătule,/ Stupii de zumzet n-apuc să-i mai număr./ Plouă peste noi dimineața/ Ploaie de lumină, limpede, calmă”.  Poezia din poezia lui Zaharia Stancu (ca și poezia din proza sa), așa ușoară și volatilă cum este (ca „mireasma castanilor”) reprezintă centrul de greutate al întregii lui opere”.

Nicolae Manolescu afirmă că  „Zaharia Stancu ar merita o relectură fără prejudecăți. Mă voi referi deocamdată la romanele sale de tinerețe, ignorate de critica interbelică si postbelică, abia menţionate la bibliografie”.

În anul 2017 la Editura Academiei Române a apărut volumul Zaharia Stancu „O sută şi una de  poezii”. Răzvan Voncu semnalează în „România literară”: „Stancu, cu siguranță, nu este un autor de trecut cu vederea și nu putem decât regreta faptul că, între imnografii care-i cântau osanale în anii în care a condus breasla noastră, nu s-a aflat nici un critic adevărat, capabil să îi consacre o monografie”.

Unele lucrări literare de Zaharia Stancu au fost traduse şi în limba ucraineană. Literatul bucovinean, Ivan Kuşniryk din s. Maliatinţi a tradus în ucraineană romanul lui Zaharia Stancu „Ce mult te-am iubit”.

5 12 2021 IST 8

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий