Istoricul zilei: 13 decembrie
La 13 decembrie 1983 a încetat din viaţă, la vârsta de numai 50 de ani, poetul român Nichita Stănescu, laureat al Premiului Herder, membru post-mortem al Academiei Române.
Nichita Stănescu (Nichita Hristea Stănescu) s-a născut la 31 martie 1933, în oraşul Ploieşti. Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Poetul scria: „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât nu o pot considera altfel decât iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pământ și de piatră și încă odată este numele patriei de pământ și de piatră. Numele patriei este tot patrie.
O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește”.
Nichita Stănescu aparține, temporal și formal, neo-modernismului românesc din anii 1960 – 1970. El a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici („O viziune a sentimentelor”, „Necuvintele”, „Epica magna”).
Cu trei ani înainte de a se stinge din viaţă Nichita Stănescu a fost propus de Academia suedeză, candidat la premiul Nobel pentru literatură.
Un traducător al poeziei lui Nichita Stănescu, Sean Cotter, remarcă: „Stănescu a mărturisit că nu știa „nici o limbă străină”, pentru a adăuga apoi cu orgoliu că știa limba română „de șapte ori mai mult” și limba poeziei „de douăzeci de ori mai mult”. Ar fi o mare eroare să limităm zborul natural al operei lui Nichita Stănescu, care este în mod intens și afectuos românească, și, în același timp, își ia zborul și merge mult mai departe de tradiția strict românească. Tocmai din această cauză a fost tradus în multe limbi, atât limbi de amplă circulație precum spaniola și engleza, cât și limbi de mai restrânsă circulație precum catalana, suedeza sau italiana. În limba ucraineană unele poezii de Nichita Stănescu au fost traduse de scriitorul ucrainean din Maramureş, Pavlo Romaniuk. Mai mulți poeți complet străini României și tradiției românești l-au adoptat pe Nichita Stănescu drept referent de căpătâi.
La 31 martie 1983, la împlinirea a 50 de ani de viaţă, poetului Nichita Stănescu i se organizează o sărbătorire naţională, şi în acelaşi an îi apare volumul „Strigarea numelui”, la Editura „Facla”.
La 12 decembrie poetul suferă o criză puternică de ficat. Este dus la Spitalul Fundeni, însă a doua zi, pe 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu trece la cele veşnice, la doar 50 de ani. Ultimele lui cuvinte au fost: „Respir, doctore, respir”.
A fost înmormântat în Cimitirul Bellu, în apropiere de mormântul lui Mihai Eminescu.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com