Un mesaj din suflet pentru generaţia tânără

130b

130bAflarea Ministrului delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, la deschiderea anului de învăţământ 2014-2015 în Ucraina înseamnă foarte mult pentru comunitatea românească din ţara noastră. În discursul rostit în faţa gimnaziştilor români din Cernăuţi domnia sa a menţionat că nu există o bucurie mai mare pe lume decât copiii, fără de care viaţa noastră pe acest pământ n-ar avea nici un sens.

 „Dragi copilaşi, iubiţi-vă şcoala, iubiţi-vă profesorii şi iubiţi limba română. Iubiţi-o pentru că limba română este cea care ne uneşte pe noi toţi românii oriunde ne-am afla, a spus domnul Stanoevici, continuându-şi gândul. Mâine, poimâne, când unii dintre voi vor conduce această ţară, sunt convins că vor şti cum să facă ca în Ucraina să fie linişte, să fie pace şi înţelegere între toţi oamenii de pe tot pământul. Sper din toată inima ca aceste drame care au loc fără vina voastră, fără vina celor din Ucraina şi care se întâmplă acolo, în Estul Ţării să se termine cât mai curând şi generaţia tânără să se poată bucura de integritatea teritorială de neatins a Ucrainei, să se poată bucura de libera hotărâre a autorităţilor acestei ţări de a-şi urma drumul în Europa, să se poată bucura de pace şi să nu mai fie acceptate niciodată asemenea certuri şi acte anti-sociale împotriva oamenilor. Pentru mine este extrem de emoţionant şi o mare bucurie să fiu astăzi aici, după ce la 31 august am sărbătorit Ziua limbii române, astăzi am vrut să fiu aici cu voi ca să sărbătoresc împreună această primă zi de şcoală. Vă văd în uniforme şi îmi amintesc de vremea când eram şi eu la şcoală, aveam  şi noi uniforme. Pe vremea aceea nu ne plăceau, dar acum toţi tinerii parcă îşi doresc să poarte din nou uniforme. Sunteţi minunaţi şi sper din tot sufletul să ne putem vedea în fiecare an şi să ne bucurăm de ceea ce suntem, să ne bucurăm că suntem români, să ne bucurăm că trăim într-o ţară frumoasă cum este Ucraina şi să ne bucurăm de liniştea care trebuie s-o construim împreună. Să aveţi un an bun! Aşa să ne ajute Dumnezeu!” Cu această rugăciune frumoasă şi-a încheiat discursul domnul Bogdan Stanoevici, luând cuvântul în faţa elevilor români de la Gimnaziul nr. 6 din oraşul Cernăuţi.

 Vitalie ZÂGREA

Lasă un răspuns