Un român a furat cu aspiratorul aproape 60.000 de euro din seiful unui supermarket din Germania

PTc4MCZoPTQ0MCZoYXNoPWM1ZWZiZWI4MTJmYWZjMTc4MDBmOGI3MjAwZGMyZGFj.thumb

Un român de 30 de ani a furat aproape 60.000 de euro din seiful unui supermarket din Germania cu aspiratorul. Fapta s-a petrecut în 2019 și poate că rămânea nedescoperită dacă bărbatul nu-și uita la locul jafului ochelarii de vedere care i-au pus pe polițiști pe urmele lui.

Constantin B., în vârstă de 30 de ani, este judecat acum pentru furtul a 56.870 euro din seiful unui supermarket din Tauberbischofsheim. Luni, în timpul audierilor, a recunoscut că el a plănuit jaful care a fost comis cu aspiratorul luat de acasă, potrivit Zeit Online, notează Digi 24.

Constantin nu a acționat singur, ci a mai avut 3 complici, unul dintre ei fiind chiar un angajat al magazinului. Acesta i-a facilitat accesul în magazin, apoi s-a dat drept victimă și a anunțat furtul la poliție.

Constantin a intrat în magazin mascat, după ora de închidere, împreună cu un al treilea complice, în timp ce cel de-al patrulea aștepta în mașină. Cei doi l-au „amenințat” pe angajatul din interior, care era, de fapt, complice și l-au „obligat” să-i ducă în camera cu seiful. Ghinionul a fost că în magazin se mai afla o casieră, de care nimeni nu știa, și pe care cei doi tâlhari mascați au amenințat-o cu un pistol de jucărie, apoi au legat-o de scaun.

După ce au tras cu aspiratorul banii din seif, hoții au fugit, însă Constantin B. și-a uitat ochelarii, iar anul trecut anchetatorii l-au identificat în baza acestora.

Luni, în fața instanței, Constantin, care a fost judecat singur, a izbucnit în plâns și a spus că nevoia l-a determinat să recurgă la acest gest și că, de fapt, el este un cetățean onest. Românul a mărturisit că a plănuit jaful pentru că avea datorii la traficanții de droguri, voia să-și repare mașina, să-și ajute mama din România și să-și cumpere un bilet de avion către casă.

Complicii românului — Markus R., Ibrahim Y. și Daniel H. — vor fi judecați ulterior, într-un proces separat.

Constantin a fost condamnat la 4 ani și jumătate de închisoare pentru tâlhărie, însă decizia poate fi atacată cu recurs.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий