„Unde-i îngerașul meu?”

15 07 2022 Ф 1

Astăzi în Vinnyția și în regiune este zi de doliu, în legătură cu atacul cu rachete din ajun, care a curmat viața a 23 de persoane, inclusiv a 3 copii, iar răniți sunt mai mult de o sută. Șeful Administrației Militare Regionale, Serghii Borzov, a caracterizat această zi în felul următor: „Zi de strașnică durere și tristețe. Printre cei 23 de morți sunt și trei copii, „luminoasa” Liza, iar corpurile neînsuflețite ale celorlalți doi copii încă nu au fost identificate… La fel ca și corpurile a 11 persoane mature”.

El a mai menționat că mama Lizei este vie, a fost operată și se află în stare gravă. Potrivit lui Serghii Borzov, în momentul de față în spital se află 73 de persoane care au avut de suferit în rezultatul atacului cu rachete din 14 iulie. Nu se știe nimic despre soarta a 18 locuitori ai orașului, salvatorii n-au dat de urmele lor.

…În ziua de 14 iulie, la Casa Ofițerilor din Vinnyția, unde se află  sala de concerte și activează mai multe cercuri pentru copii, era planificat concertul interpretei ucrainene Roxolana. Concertul așa și n-a avut loc. În timpul atacului cu rachete și-a pierdut viața regizorul de sunet, care lucra cu interpreta, de asemenea a avut de suferit încă un participant al echipei.

Irina Dmitrieva, în vârstă de 33 de ani, împreună cu fiica Liza au venit aici la ședința cercului pe care fetița îl frecventa. Cu o oră și jumătate înainte de tirul cu rachete, Irina a postat în rețelele de socializare un video cu fiica, pe care o numea „îngeraș”.

Liza a fost copilul multașteptat al soților. La cea de-a 14-a săptămână a sarcinii viitoarea mamă a aflat că fetița se va naște cu leziune valvulară cardiacă. În pofida acestui fapt, părinții erau convinși că fiica lor va fi cea mai iubită. Liza s-a născut și cu sindromul Daun. Dar nici aceasta n-a influențat asupra legăturii strânse între mamă și copilul ei.

În ultima postare pe Instagram, în dimineața zilei când a murit Liza, Irina și-a întrebat prietenii, dacă ea, ca mamă, a făcut față cerințelor deosebite față de îngrijirea copilului. A recunoscut că uneori îi este foarte greu. Când fetița nu o asculta, mama se întreba: „Unde este îngerașul meu?”.

Răspunsul la această întrebare pentru Irina, dacă ea va scăpa cu zilele, va fi foarte dureros și strașnic. Îngerașul ei nu mai este printre cei vii…

15 07 2022 Ф 2

15 07 2022 Ф 3

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий