Unde preferă ucrainenii să plece la câștig?

balanced-1080x603

Concetățenii noștri, fiind harnici din fire, cu căutat întotdeauna să aibă un câștig în plus, obținut prin muncă. În primul deceniu de independență al statului ucrainean, mulți dintre acei, obișnuiți cu munca de sezon în alte părți, plecau la câștig în Rusia, căci era mai ușor de trecut frontiera, iar modul de viață  era asemănător cu cel din Ucraina, plus factorul lingvistic. Însă, începând cu anul 2012, călătoriile în Rusia au început să se rărească.

Potrivit datelor cercetărilor efectuate de VoxUkraine, migrația brațelor de muncă în această țară, care a declanșat războiul hibrid împotriva Ucrainei, în ultimii cinci ani s-a redus cu o treime.  În schimb, numărul muncitorilor ucraineni care au migrat în Polonia a crescut de trei ori. Ținând cont  și de numărul mare al imigranților ucraineni în Italia și Cehia, experții au ajuns la concluzia că în spațiul comunitar își găsesc de lucru majoritatea cetățenilor ucraineni. În țările UE lucrează trei din fiecare patru imigranți ucraineni.

Cercetările întreprinse de VoxUkraine arată că 69 la sută din numărul muncitorilor imigranți ucraineni sunt din vestul țării, 70 la sută dintre ei sunt bărbați, iar 33 la sută au studii superioare. Unica excepție face Italia: în această țară 71 la sută dintre imigranții ucraineni o constituie femeile, care deservesc familiile italiene.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий