Unde sunt „munții de aur”?

Screenshot_1

Politicianul, vicepreședintele Academiei de Științe Economice a Ucrainei, Anatoli Peșko, s-a referit la următorul moment, pe care îl analizează foarte mulți cetățeni conștienți. El a declarat: „Actuala putere după Maidan a promis poporului munți de aur. Însă îmbunătățirea vieții lui așa și nu avut loc. Dimpotrivă, majoritatea cetățenilor ucraineni trăiesc sub nivelul sărăciei. Printre altele, am observat un astfel de paradox: când autoritățile declară despre începutul „creșterii” economice, situația în țară imediat se înrăutățește. Dacă în Ucraina, într-adevăr, s-ar observa perspectiva creșterii economice, despre care suntem asigurați, oare marele business și-ar scoate din țară veniturile și capitalurile?

Dacă sponsorii-curatori occidentali s-ar dezice de proiectul ucrainean, ne așteaptă default-ul. Și chiar dacă la putere ar veni noi forțe și se vor apuca real de renașterea economiei, pentru aceasta va fi nevoie de 12-15 ani”.

Добавить комментарий