UNESCO lansează un „Observator al jurnaliştilor asasinaţi”

1499045136

UNESCO ( Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) a creat o bază de date online privind etapa la care se află anchetele judiciare efectuate în cazurile tuturor jurnaliștilor sau membrilor mass-media uciși, înregistrate de UNESCO din 1993, pe baza informaţiilor furnizate de ţara în care a fost comisă crima, scrie Ziarul de gardă, cu referire la AFP.

Aproximativ 1.293 de crime comise începând din anul 1993 au fost înregistrate de acest Observator, „dintre care peste 80 de la începutul acestui an”.

„Aceste decese oferă o ilustrare tragică a riscurilor la care sunt expuşi mulţi jurnalişti în exercitarea funcţiilor lor şi ultimele statistici ale UNESCO arată că în 89% dintre cazuri autorii acestor acte rămân nepedepsiţi”, menţionează organizaţia ONU.

În acest an au fost raportate mai mult de 80 de decese, ceea ce înseamnă că un jurnalist sau membru al mass-media este ucis la fiecare patru zile.

Dacă trimişii speciali sunt ucişi uneori în teatrele de război, jurnaliştii locali care investighează corupţia, criminalitatea şi politica întrunesc de departe cel mai mare număr de victime. Ei reprezintă 90% dintre jurnaliştii ucişi în 2017, potrivit UNESCO.

Baza de date permite jurnaliştilor, cercetătorilor şi publicului larg să obţină informaţii despre jurnaliştii ucişi şi să efectueze cercetări după cetăţenie, ţara în care a fost comisă crima, nume, gen, tip de mass-media în care lucra victima şi statut profesional.

Această bază de date oferă, de asemenea, „informaţii privind stadiul investigaţiilor judiciare şi, în multe cazuri, oferă acces la documente ale autorităţilor naţionale privind procedurile judiciare. (…) Profilurile de ţară permit evaluarea nivelului de impunitate în fiecare ţară”, se mai menţionează în comunicatul UNESCO.

Добавить комментарий