Ungaria nu va elibera pașapoarte maghiare pe teritoriul Ucrainei

paşaport

Consulatele maghiare din Ucraina au suspendat procedura de eliberare a cetățeniei maghiare cetățenilor ucraineni pe teritoriile consulatelor  din Transcarpatia și din Kiev, a declarat la Milano ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin, notează Evropieska Pravda (Adevărul European). „Maghiarii spun că nu mai eliberează pașapoarte. Este un lucru bun, pentru că îmi amintesc de declarațiile lui Szijjártó, când a spus că eliberarea pașapoartelor pe teritoriul nostru nu contravine legilor ucrainene”, a spus ministrul. În acelaşi timp, Klimkin a recunoscut că acordarea cetățeniei maghiarilor din străinătate  este menținută în legislația maghiară, iar procedura poate fi extinsă în străinătate. „Din păcate, nu pot garanta că nu vor încerca să continue să elibereze pașapoarte pentru maghiarii din Transcarpatia în Ungaria. Pe teritoriul Ungariei nu putem controla acțiunile lor», a explicat ministrul.

Pavlo Klimkin a mai spus că Ucraina a propus  Ungariei să semneze un acord privind evitarea dublei cetățenii, dar nu a primit nici un răspuns din partea  Budapestei la această  propunere. Reamintim că consultările consulare ucraino-maghiare au avut loc săptămâna trecută la Kiev, iar la 6 decembrie, la Milano.

Libertatea Cuvântului

Добавить комментарий