UNICEF vorbește despre „generația pierdută”! Pericolul nevăzut al pandemiei Covid-19

unisef

UNICEF vorbește despre „generația pierdută”. Omenirea se confruntă cu un pericol mult mai mare decât noul coronavirus. Mai devreme sau mai târziu, pandemia Covid-19 va fi învinsă, dar efectele ei pot fi devastatoare, pe termen lung, pentru societate.

Iar în acest sens cei de la UNICEF arată cu degetul spre „generația pierdută” care se poate „naște” în prezent, pe măsură ce pandemia continuă să afecteze educaţia, alimentaţia şi sănătatea copiilor.

În cel mai recent raport dat publicității, UNICEF arată că, la nivel global, copiii şi adolescenţii reprezintă 11% din cazurile de infectare cu noul coronavirus! „În decursul pandemiei Covid-19 a existat un mit persistent conform căruia copiii sunt foarte puţin afectaţi de această boală. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr”, afirmă directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore.

Șefa UNICEF a observat că perturbările produse unor servicii de sănătate şi sociale esenţiale, precum şi ratele în creştere ale sărăciei reprezintă cea mai mare ameninţare pentru tânara generaţie: „Cu cât criza se prelungeşte, cu atât mai mare va fi impactul asupra educaţiei, sănătăţii, nutriţiei şi bunăstării copiilor. Viitorul unei întregi generaţii este în pericol”.

Raportul UNICEF constată că, într-o treime din cele 140 de ţări evaluate, s-a redus aria de acoperire cu servicii de sănătate. Motivul stă în temerea de infectare. Astfel, au fost afectate vaccinările de rutină, asistenţa în ambulatoriu şi serviciile de sănătate a mamei. În plus, la nivel global, 265 de milioane de copii nu mai beneficiază de hrană la şcoală, iar încă 5-6 milioane de copii cu vârste sub 5 ani (o creştere de 14%) vor suferi de malnutriţie acută în acest an (cu precădere în Africa subsahariană şi Asia de Sud).

Pe de altă parte, UNICEF mai previzionează că, în următoarele decenii, încă 150 milioane de copii vor ajunge în sărăcie multidimensională! „O perioadă de 12 luni cu perturbări severe ale serviciilor ar avea drept consecinţă un număr estimat de încă 2 milioane de decese în rândul copiilor şi 200.000 de copii născuţi morţi”, avertizează UNICEF.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий